Noua Zeelandă se pregăteşte să schimbe strategia ‘zero COVID’

Publicat:

Premierul neozeelandez Jacinda Ardern a recunoscut luni că strategia ‘zero COVID’ aplicată în arhipelag nu a permis ca propagarea virusului să fie stopată în Auckland – cel mai mare oraş din Noua Zeelandă atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie – de aceea se impune o nouă abordare, relatează AFP, potrivit agerpres.

În decurs de mai multe luni, ţara a fost protejată de pandemie, în special datorită unor măsuri stricte la frontiere, ceea ce a permis neozeelandezilor să se bucure de o viaţă aproape normală.


Citeşte şi: ‘Pandora Papers’: Mai mulţi lideri mondiali sunt acuzaţi de evaziune fiscală – Black News

Dar în urma apariţiei în luna august a unui caz de contaminare cu varianta Delta a coronavirusului în Auckland, a fost nevoie de introducerea carantinei.

Cele două milioane de locuitori ale oraşului se află în carantină de şapte săptămâni, în timp ce un lockdown la nivel naţional a fost ridicat la începutul lunii septembrie.

Şefa guvernului a recunoscut că varianta Delta, mult mai contagioasă, schimbă datele problemei şi că propagarea contaminărilor este imposibil de stopat.

‘Chiar şi cu restricţiile de lungă durată pe care noi le-am impus, nu am atins în mod clar nivelul zero’ de COVID-19, a constatat ea.

Ardern a anunţat că nu-şi va abandona imediat strategia de eliminare a COVID-19, dar izolarea instituită la Auckland va fi relaxată chiar dacă numărul de noi cazuri nu se va diminua.

Ea a adăugat că această schimbare de strategie – ceea ce constituie o evoluţie majoră în raport cu obiectivul său de ‘zero COVID’ – a devenit posibilă datorită unei creşteri accentuate a numărului de persoane vaccinate.

‘Eliminarea virusului era importantă pentru că nu aveam vaccin, acum îl avem însă, deci putem începe să schimbăm modul în care facem lucrurile’, a declarat ea în faţa presei.

Auckland va rămâne în izolare, dar săptămână de săptămână guvernul va examina posibilitatea ridicării anumitor restricţii.

Astfel, locuitorii se vor putea reuni în spaţii deschise în grupuri de până la 10 persoane maximum începând de miercuri, iar redeschiderea magazinelor şi a şcolilor va fi luată în considerare în săptămânile următoare.

Citeşte şi: Talibanii au anihilat o celulă a ISIS în Afganistan – Black News

Lidera opoziţiei, Judith Collins, a formulat critici la adresa premierului, apreciind că cele anunţate de Jacinda Ardern reprezintă doar o ‘lista vagă de intenţii’ şi nu o strategie coerenta pentru a înlocui obiectivul ‘zero COVID’.

Noua Zeelandă, un arhipelag cu cinci milioane de locuitori, a raportat în total doar 27 de morţi de la începutul pandemiei, notează AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024

Rafael Nadal, inclus pe lista participanților la US Open 2024 Tenismanul spaniol Rafael Nadal figurează pe lista participanţilor la ediţia din acest an a US...

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi

Elevii vor primi alocații lunare de 1000 de lei dacă vor fi transferați din școlile cu mai puțini de 50 de elevi Guvernul a aprobat...

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri

Rusia și Ucraina fac schimb de 180 de prizonieri Rusia și Ucraina ar urma să schimbe 180 de prizonieri în cadrul unui acord facilitat de...

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting

Veronica Dragalin: În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în vetting În ultimii doi ani a scăzut mult încrederea procurorilor în procesul de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.