Noul emisar ONU pentru Siria face prima sa vizită la Damasc

Publicat:

Noul emisar al Naţiunilor pentru Siria, Geir Pedersen, a sosit marţi la Damasc, în prima sa vizită în această ţară de când a fost numit în funcţie, a constatat un reporter AFP în capitala siriană, transmite și agerpres.

Diplomatul norvegian, care şi-a preluat oficial funcţia la 7 ianuarie, înlocuindu-l pe italiano-suedezul Staffan de Mistura, este al patrulea mediator ONU pentru Siria, de la începutul conflictului sirian în 2011.


Citelște și: Zi crucială pentru Brexit în parlamentul britanic

De Mistura a ocupat postul de mediator între iulie 2014 şi decembrie 2018, perioadă ce a fost marcată de ascensiunea fulgerătoare a grupării jihadiste Statul Islamic şi de confruntări împotriva ISIS, care au condus la recucerirea majorităţii teritoriului de către regimul sirian după intervenţia militară a Rusiei începând din 2015.

Înainte de plecarea sa, diplomatul şi-a recunoscut în faţa Consiliului de Securitate eşecul de a forma un comitet care să elaboreze o nouă Constituţie pentru Siria.

Astfel, Pedersen vine după trei trimişi special ai ONU ale căror eforturi de a pune capăt ostilităţilor au eşuat.

Citește și: Armata americană menține trupele la granița cu Mexicul

În august 2012, fostul secretar general al Naţiunilor Unite Kofi Annan avea să demisioneze din funcţia de mediator după cinci ani de eforturi nereuşite, denunţând lipsa de sprijin din partea marilor puteri pentru misiunea sa.

El a fost înlocuit de fostul ministru de externe algerian Lakhdar Brahimi, care avea plece doi ani mai târziu.

Declanşat în 2011, conflictul din Siria a făcut deja peste 360.000 de morţi, în timp ce mai mult de jumătate din populaţie s-a strămutat sau a părăsit ţara.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.