X

Noul guvern al Finlandei anunţă condiţii mai stricte pentru imigrare

Noul guvern al Finlandei şi-a publicat vineri programul, care conţine şi promisiunea unor condiţii mai stricte pentru imigrare, informează AFP, informează agerpres.  

“Sunt încântată că alături de partenerii noştri (…) ne-am pus de acord asupra (…) unei schimbări de paradigmă privind politica de migraţie”, a declarat presei Rikka Purra, lidera Partidului Finlandezilor – formaţiune de extremă dreaptă din coaliţia guvernamentală.

Citește și : Primarul din Miami candidează şi el la preşedinţia SUA

Partidul, numit în trecut Adevăraţii Finlandezi, are şapte portofolii ministeriale, printre care cel al internelor, care are un rol central în problemele de imigrare.

Conform anunţului făcut de Purra, condiţiile vor fi mai dure atât pentru obţinerea unui permis de şedere în Finlanda cât şi a cetăţeniei finlandeze. Permisele de şedere acordate pentru protecţie internaţională vor fi temporare, iar durata lor va fi egală cu minimul în vigoare în Uniunea Europeană, a exemplificat ea.

“Pe viitor, protecţia internaţională va fi revocată dacă (beneficiarul) pleacă în vacanţă în ţara sa de origine”, a mai arătat politiciana, subliniind că şi reîntregirea familiei va fi mai dificilă.

Premierul desemnat, Petteri Orpo, şeful partidului conservator – câştigător al alegerilor parlamentare din aprilie – a format o coaliţie guvernamentală cu Partidul Finlandezilor, clasat al doilea, şi cu alte două formaţiuni de dreapta mai mici. Negocierile politice au început în 2 mai, iar de obicei durează circa o lună, arată AFP. De data aceasta, discuţiile s-au prelungit tocmai din cauza divergenţelor privind migraţia; alte subiecte controversate au fost politica climatică şi ajutoarele pentru dezvoltare.

Citește și : Australia blochează construcţia unei noi ambasade a Rusiei

Partidul Finlandezilor s-a mai aflat la putere din 2015 până în 2017, când a avut loc o sciziune în rândul euroscepticilor, care a dus la o linie politică mai dură.

Tags: finlandaPetteri OrpoRikka Purra
Categorii: Diaspora