X

Noul ministru de externe al Ucrainei a discutat cu omologii săi din SUA, Germania şi România

Noul ministru de externe al Ucrainei a discutat cu omologii săi din SUA, Germania şi România

Noul ministru de externe al Ucrainei, Andri Sibiha, a purtat convorbiri telefonice cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, cu ministrul german de externe, Annalena Baerbock, și cu şefa diplomaţiei române, Luminița Odobescu – transmite Evropeiska Pravda preluată de Rador.

Sibiha a transmis că a discutat cu Blinken despre modalități menite să accelereze sosirea ajutorului militar și despre implementarea Formulei de pace propuse de partea ucraineană și consolidarea sancțiunilor împotriva Rusiei. „Aștept cu nerăbdare cooperarea noastră strânsă, pentru a proteja valorile democratice pe care le împărtășim”, a scris Sibiha pe o reţea socială.

Citeşte şi: NATO condamnă încălcarea spaţiului aerian al României de către drone ruseşti – Stiripesurse.md

Departamentul de Stat al SUA, de asemenea, a transmis că, în cadrul primei conversații cu noul ministru ucrainean de externe, Blinken l-a felicitat pentru numirea în funcţie și l-a asigurat de continuarea parteneriatului dintre SUA și Ucraina. Cei doi oficiali au discutat şi despre „calendarul diplomatic” pentru viitorul apropiat.

Noul ministru de externe al Ucrainei a discutat cu omologii săi din SUA, Germania şi România

Într-o conversație pe care avut-o la telefon cu şefa diplomaţiei germane, Andri Sibiha i-a mulțumit acesteia pentru sprijinul oferit de Germania. De asemenea, Andri Sibiha şi Annalena Baerbock şi-au coordonat poziții înainte de sesiunea de deschidere a Adunării Generale a ONU. Înainte de discuţia telefonică respectivă, Baerbock a postat un mesaj pe reţeaua X, în care l-a felicitat pe Andri Sibiha pentru numirea sa în funcţie și a asigurat că atât el, ca ministru, cât și Ucraina pot conta în continuare pe sprijinul părţii germane.

Andri Sibiha a discutat la telefon şi cu şefa diplomaţiei române, Luminiţa Odobescu. Potrivit părţii ucrainene, cei doi miniștri au discutat despre modalitățile de aprofundare a relațiilor de bună vecinătate dintre Ucraina și România. De asemenea, Sibiha a mulțumit României pentru decizia de a trimite Ucrainei un sistem Patriot.

Tags: Andri SibihaAnnalena BaerbockAntony BlinkengermaniaLuminiţa Odobescuministru de externeRomaniaSUAucraina
Război in Ucraina