X

Noul ministru ucrainean al apărării cere Occidentului ‘mai multe arme grele’

Noul ministru ucrainean al apărării, Rustem Umerov, a cerut Occidentului să furnizeze “mai multe arme grele” Ucrainei, în plină contraofensivă împotriva armatei ruse, notează AFP.

“Suntem recunoscători pentru tot sprijinul oferit (…) dar avem nevoie de mai multe arme grele. Arme grele. Şi din nou, arme grele”, a declarat Umerov la o conferinţă internaţională vineri la Kiev, comentarii sub embargo până sâmbătă. “Astăzi avem nevoie de ele. Avem nevoie de ele acum”, a adăugat ministrul apărării.

Citește și : Starea de urgență ar putea fi pusă pe pauză în toamnă

“Războinicii ucraineni îşi sacrifică astăzi viaţa pentru valorile fundamentale ale democraţiei şi libertăţii. Au nevoie de sprijin din partea voastră, dragi parteneri. Armele sunt acest sprijin”, a subliniat Umerov la două zile după preluarea mandatului.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a recunoscut vineri, în cursul aceleiaşi conferinţe, că Rusia încetineşte contraofensiva ucraineană şi a dat vina pe “încetineala” livrărilor de arme occidentale, solicitând în acelaşi timp arme cu rază lungă de acţiune şi noi sancţiuni împotriva Moscovei.

Contraofensiva ucraineană lansată în iunie s-a lovit de liniile de apărare puternice construite de ruşi, în special câmpuri de mine şi capcane antitanc.

Cu toate acestea, în ultimele săptămâni s-a înregistrat o străpungere a frontului în sud, putând permite armatei ucrainene să avanseze pentru a separa trupele ruse şi a le tăia coridorul terestru spre Crimeea, unul dintre obiectivele sale.

Citeşte şi: O altă durere de cap pentru autorităţi: Capacitatea redusă a gazoductului transbalcanic

Tags: arme grelecontraofensivăoccidentrusiaRustem UmerovVolodimir Zelenski
Categorii: Război in Ucraina