Noul pachet de ajutor al SUA pentru Ucraina include muniţii şi Humvee-uri, dar nu mijloace de apărare antiaeriană

Publicat:

Noul pachet de asistenţă de securitate al administraţiei Biden pentru Ucraina ar urma să includă muniţii şi vehicule, dar nu şi noi capabilităţi semnificative sau mijloace de apărare antiaeriană, au declarat vineri pentru Reuters doi oficiali americani cu privire la pachetul de 725 de milioane de dolari, potrivit agerpres

Acest pachet, care ar putea fi anunţat chiar vineri, este primul după valul de atacuri cu rachete din partea Rusiei asupra infrastructurilor civile şi zonelor rezidenţiale de pe teritoriul Ucrainei în ultimele zile.


Citește și : Ministrul Finanţelor din Marea Britanie a fost DEMIS

Cei doi oficiali au declarat, sub rezerva anonimatului, că momentul anunţării pachetului de arme, la fel şi conţinutul şi valoarea sa s-ar putea schimba până în ultima clipă.

Unul dintre aceştia a spus că, deşi nu se aşteaptă ca pachetul să includă echipamente împotriva atacurilor cu rachete, precum cele de la începutul acestei săptămâni în Ucraina, el a fost conceput pentru a consolida capacitatea Ucrainei de a învinge Rusia în contraofensiva care a dus la mari câştiguri teritoriale în ultimele săptămâni.

Separat, Ucraina se aşteaptă ca SUA şi Germania să-i livreze sisteme de apărare antiaeriană sofisticate în aceasta lună pentru a o ajuta să contracareze atacurile cu rachete ruseşti şi cu drone kamikaze, a declarat vineri ministrul ucrainean al apărării Oleksii Reznikov.

Muniţiile şi vehiculele vor fi trimise recurgându-se la Presidential Drawdown Authority (PDA), ceea ce va permite expedierea lor în Ucraina în zilele următoare.

Presidential Drawdown Authority permite SUA să transfere rapid echipamente şi servicii de apărare din stoc, fără aprobarea Congresului, ca răspuns la o situaţie de urgenţă.

Acesta este al doilea pachet PDA al guvernului american pe anul fiscal 2023, în cadrul unei măsuri de finanţare temporară, şi îi permite preşedintelui Joe Biden să acceseze până la 3,7 miliarde de dolari pentru armament suplimentar spre a fi transferat Ucrainei până la mijlocul lunii decembrie.

În general, pentru a finanţa trimiterea de arme Ucrainei, inclusiv sisteme antiaeriene sofisticate NASAM aşteptate luna aceasta, Washingtonul utilizează fonduri de la Ukraine Security Assistance Initiative (USAI) pentru a procura mai degrabă arme din industrie decât de a le scoate din stocurile existente în SUA.

Citește și : Republica Moldova are nevoie de un plan pentru plata gazelor ruseşti

NASAMS sunt fabricate de Raytheon Technologies Corp şi Kongsberg din Norvegia.

Casa Albă a refuzat să comenteze cu privire la acest pachet.

Acest ultim pachet ar ridica la peste 17,5 miliarde de dolari valoarea totală a asistenţei de securitate americane de la invadarea Ucrainei de către Rusia pe 24 februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025

Germania vrea să reducă la 50% cheltuielile pentru Ucraina în 2025 Guvernul german intenționează să aprobe miercuri bugetul pentru 2025, după luni de dispute, în...

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar ‘prudenţa’ alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi

Medvedev amenință din nou: Aderarea Ucrainei la NATO ar însemna război. Doar 'prudenţa' alianţei ar putea împiedica sfărâmarea planetei în bucăţi Fostul preşedinte rus Dmitri...

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri

Rusia şi Ucraina au făcut schimb de câte 95 de prizonieri Rusia şi Ucraina au făcut miercuri un schimb de prizonieri, câte 95 de fiecare...

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat

Bătălia mai puțin cunoscută din Ucraina, în care Rusia a pierdut sute de vehicule și 13.000 de soldați pentru a cuceri un mic sat În...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.