X

Noul Parlament italian se reuneşte pentru prima dată, etapă pentru formarea unui nou guvern

Parlamentul rezultat după alegerile legislative care au avut loc în Italia pe 25 septembrie, câştigate de extrema dreaptă, se reuneşte joi pentru prima dată, demarând astfel procesul de formare a unui nou guvern, ce va fi probabil condus de Giorgia Meloni, informează AFP, potrivit agerpres.

Partidul post-fascist Fratelli d’Italia, condus de Meloni, a câştigat 26% dintre voturi, însă are nevoie de cei doi parteneri ai săi de coaliţie, partidul anti-imigranţi Liga al lui Matteo Salvini şi partidul conservator Forza Italia al lui Silvio Berlusconi, pentru a dispune de o majoritate absolută în Parlament.

Citește și: Primul turist spaţial din istorie intenţionează să se întoarcă în spaţiu cu SpaceX – Black News

Cele trei partide duc de mai multe zile negocieri tensionate în culise pentru împărţirea portofoliilor ministeriale ale viitorului guvern, ce va trebui să se confrunte cu numeroase provocări, printre care criza energetică provocată de războiul din Ucraina şi o inflaţie crescută care afectează gospodăriile şi companiile.

“Nu ne putem permite să pierdem timp, situaţia Italiei nu este uşoară”, a recunoscut Giorgia Meloni miercuri în faţa unor jurnalişti, înaintea unei noi reuniuni cu Salvini şi Berlusconi, ale căror partide au obţinut 9 şi respectiv 8 la sută din voturi.

Membrii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor trebuie să-i aleagă începând de joi pe preşedinţii celor două Camere, proces ce ar urma să se încheie cel târziu vineri.

Cei doi preşedinţi se vor întâlni apoi cu preşedintele Republicii, Sergio Mattarella, în cadrul unor consultări instituţionale pe care acesta trebuie să le aibă înainte de a desemna un nou şef de guvern.

Astfel, aceste scrutinuri cu vot secret vor fi “un prim test” într-un context de “înaltă tensiune” între cei trei aliaţi, a apreciat joi cotidianul Il Corriere della Sera.

Publicaţia de stânga La Repubblica a apreciat la rândul său că liderii coaliţiei “nu sunt pregătiţi” să guverneze.

La finalul acestor consultări, Matterella ar urma cel mai probabil să încredinţeze sarcina de a forma un nou guvern Giorgiei Meloni, care ar deveni astfel prima femeie din istoria Italiei în funcţia de premier.

Giorgia Meloni, 45 de ani, a avut puţine apariţii publice după victoria sa electorală, comunicând în special prin intermediul reţelelor de socializare.

Citeşte şi: Ungaria şi Gazprom ‘au căzut la pace’ pentru amânarea plăţilor – Black News

Fratelli d’Italia, care în timpul alegerilor legislative din 2018 obţinuse 4% din voturi, nu are experienţă de guvernare, însă a căutat să convingă pieţele cu privire la capacităţile sale de gestionare.

Numele viitorului ministru al economiei este aşteptat în mod special, în condiţiile în care cea de-a treia economie a zonei euro se scufundă sub o datorie care atinge 150% din Produsul Intern Brut (PIB). Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat săptămâna aceasta că Italia ar urma să intre în recesiune în 2023 şi să înregistreze o scădere de 0,2% a PIB-ului său. 

Tags: Forza ItaliaFratelli d'ItaliaGiorgia MeloniitaliaLigaMatteo SalviniparlamentromaSergio MattarellaSilvio Berlusconi
Categorii: Externe