X

Noul premier din Armenia îi oferă garanţii lui Putin

Noul premier armean, Nikol Pashinyan, l-a asigurat luni pe Vladimir Putin de importanţa strategică a relaţiilor dintre Moscova şi Erevan, în cadrul primei sale întâlniri cu preşedintele rus de la alegerea sa în funcţie, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Există o relaţie strategică şi o alianţă între Armenia şi Rusia”, a declarat premierul armean la Soci, în sudul Rusiei, în cadrul unui summit al Uniunii economice euroasiatice, din care fac parte cele două ţări.

Citeşte şi: Cuvântul Londrei ar putea pierde din valoare asupra politicii de securitate şi apărare a UE

”Vă asigur că în această chestiune există în Armenia un consens şi că nimeni nu se va îndoi vreodată de importanţa strategică a relaţiilor ruso-armene”, a afirmat Pashinyan.

El a salutat apoi poziţia echilibrată a Rusiei în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din Armenia, ce au dus la demisia fostului premier Serzh Sargsyan, care a fost de asemenea preşedinte al ţării între 2008 şi 2018.

”Vă doresc să reuşiţi în calitate de şef de guvern”, a declarat la rândul său Putin, calificând Armenia drept ”cel mai apropiat aliat şi un partener în regiune” pentru Rusia.

După ce a condus timp de trei săptămâni o amplă mişcare de contestare, ce viza Partidul Republican de la putere şi pe fostul preşedinte Serzh Sargsyan, Nikol Pashinyan a fost ales pe 8 mai premier al Armeniei.

Citeşte şi: Preşedintele indonezian cere înăsprirea legii antiterorism

Pashinyan a avut grijă să menajeze aliatul său tradiţional, care este Rusia, şi a subliniat de mai multe ori că alianţa cu Moscova va rămâne pentru el o axă esenţială a politicii armene.

Pe parcursul acestei crize, Rusia a stat deoparte şi a adoptat o atitudine neutră, în contrast cu obişnuita sa neîncredere faţă de orice contestare populară susceptibilă de a aduce la putere într-o fostă republică sovietică lideri ostili faţă de Kremlin. 

Tags: armeniaerevanmoscovaNikol PashinyanrusiasociVladimir Putin
Categorii: Știrile zilei