X

Noul premier britanic îi promite lui Zelenski sprijin neclintit din partea Londrei

Noul premier britanic îi promite lui Zelenski sprijin neclintit din partea Londrei

Noul premier britanic Keir Starmer a promis miercuri că ţara sa va continua să ofere un sprijin puternic Ucrainei, declaraţie făcută în cursul unei întrevederi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, relatează AFP.

Cei doi lideri au discutat în marja summitului NATO care are loc în capitala americană, la câteva zile după victoria copleşitoare a laburiştilor lui Starmer în alegerile legislative britanice, potrivit stiripesurse.

Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

“Am spus foarte clar că în ceea ce priveşte Regatul Unit schimbarea guvernului nu schimbă cu nimic sprijinul pe care îl vom oferi”, a declarat premierul Starmer jurnaliştilor după ceea ce a descris ca fiind drept “foarte bună” întrevederea cu preşedintele Zelenski.

“Am fost uniţi în această privinţă când eram în opoziţie şi a fost foarte important pentru mine să pot afirma aceasta faţă în faţă la întâlnire”, a declarat Starmer.

Regatul Unit este un susţinător major al Kievului de la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie 2022.

Unitatea manifestată de britanici în ceea ce priveşte ajutorul acordat Ucrainei contrastează cu tensiunile din clasa politică din Statele Unite, unde republicanii, în frunte cu candidatul lor la preşedinţie Donald Trump pun la îndoială utilitatea colosalei asistenţe militare acordate Kievului.

Premierul britanic va fi primit miercuri la Casa Albă de preşedintele democrat Joe Biden.

El a spus că speră că summitul NATO va transmite un mesaj preşedintelui rus Vladimir Putin, acela că Alianţa este “mai unită ca niciodată şi absolut conştientă în ceea ce priveşte ameninţarea agresiunii ruse”.

Citește și : Comisia Europeană a dat alerta economică: Turismul în UE s-ar putea prăbuși din cauza încălzirii globale

Tags: Keir StarmerNATOwashingtonZelenski
Externe