X

Noul premier desemnat în Liban își dorește un ‘guvern de experți’

Prim-ministrul desemnat în Liban, Mustapha Adib, a declarat miercuri că vrea să formeze “un guvern de experţi”, a doua zi după vizita preşedintelui francez Emmanuel Macron, care a obţinut angajamentul forţelor politice privind formarea rapidă a unui cabinet, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Sperăm să putem forma rapid un guvern care să constituie o echipă omogenă şi care să se înhame la soluţionarea numeroaselor dosare” de reformă care “nu mai pot aştepta”, a declarat Mustapha Adib, la finalul unei zile maraton de consultări cu parlamentarii.

Citeşte şi: Trump demontează zvonurile privind starea sa de sănătate: Fake News!

“Plecăm de la principiul că guvernul trebuie să fie unul de specialişti care să poată ataca rapid şi într-un mod profesionist dosarele aflate pe masă şi să restabilească încrederea locuitorilor din Liban, a expatriaţilor şi a comunităţii arabe şi internaţionale”, a adăugat Adib.

Libanul, afectat de o profundă criză politică şi economică, a fost zguduit pe 4 august de o explozie uriaşă în portul Beirut, imputată de protestatari neglijenţei şi corupţiei autorităţilor, care a provocat moartea a 190 de persoane şi a devastat cartiere întregi din capitală.

Vezi şi: Ruşii au testat cea mai mare bombă nucleară – VIDEO

Preşedintele francez Emmanuel Macron a făcut presiuni asupra liderilor libanezi să acţioneze “cât mai curând posibil”, cu prilejul unei vizite, marţi, la Beirut, precizând că a obţinut angajamentul tuturor forţelor politice să formeze un cabinet de “misiune” într-un termen de 15 zile.

Iniţiativa lui Emmanuel Macron “trebuie să fie însoţită de o voinţă libaneză sinceră de a ne ajuta singuri şi de a forma cât mai curând un guvern capabil şi transparent, pentru a amorsa măsurile de reforme imediate susceptibile să lanseze operaţiunea de salvare a Libanului şi să-i aducă o susţinere internaţională”, a postat pe Twitter preşedintele Michel Aoun.

Tags: BeirutEmmanuel MacronLibanMustapha Adib
Categorii: Știrile zilei