Noul președinte al Ungariei condamnă invazia Rusiei în Ucraina și plănuiește o călătorie în Polonia

Publicat:

Președintele Ungariei, Katalin Novak, a condamnat sâmbătă, în cadrul ceremoniei de învestire, invazia Rusiei în Ucraina și a declarat că prima sa călătorie o va face în Polonia, într-un gest de refacere a relațiilor cu Varșovia, potrivit Reuters , informează mediafax.

Refuzul Ungariei de a trimite transporturi de arme în Ucraina vecină și opoziția sa față de un embargou planificat de Uniunea Europeană asupra importurilor de petrol rusesc au cântărit asupra relațiilor dintre Budapesta și Varșovia, ale căror două guverne naționaliste au fost aliate de mult timp în UE.


Citește și : Vicepreşedinta Dumei de Stat ruse a vizitat regiunea ucraineană Herson, aflat sub ocupaţie

„Marți, 17 mai, mă voi deplasa la Varșovia pentru a mă întâlni cu președintele poporului polonez. Domnule președinte, dragă Andrzej (Duda), vă mulțumesc pentru oportunitatea de a discuta așa cum se cuvine între prieteni!”, a spus Novak în discursul său.

„Condamnăm agresiunea lui Putin, invazia armată a unui stat suveran. Spunem veșnic nu oricărui efort care vizează restaurarea Uniunii Sovietice”, a adăugat ea.

Ea a spus că războiul din Ucraina a fost, de asemenea, „purtat împotriva noastră, maghiarii iubitori de pace”, adăugând că Ungaria a cerut să fie investigate și pedepsite crimele de război.

Katalin Novak, fost deputat al partidului Fidesz și aliat al premierului Viktor Orban, a fost aleasă în funcția de președinte, în martie, cu puțin timp înainte ca Orban să obțină o nouă victorie zdrobitoare în alegerile din 3 aprilie.

Prima femeie președinte al Ungariei, Novak a ocupat funcția de vicepreședinte al Fidesz și a fost ministru al afacerilor familiale în guvernul anterior al lui Orban.

Citește și : Consiliul de Securitate al ONU ‘condamnă’ cu fermitate uciderea jurnalistei americano-palestiniene Shireen Abu Akleh

Orban a condamnat, de asemenea, atacul Rusiei asupra Ucrainei, dar a evitat criticile personale la adresa președintelui Vladimir Putin și s-a opus cu fermitate oricăror sancțiuni împotriva energiei rusești.

Dependența de petrolul rusesc în Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria și Slovacia reprezintă cel mai mare obstacol în calea unui acord de embargo pe care Comisia Europeană, executivul UE, l-a propus la începutul lunii mai ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina din 24 februarie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Primăria Moscovei plăteşte bani grei voluntarilor care vor să plece pe front

Primăria Moscovei plăteşte bani grei voluntarilor care vor să plece pe front Locuitorii din capitala rusă Moscova care se înregistrează pentru a lupta în Ucraina...

Zelenski, către trimisul Papei Francisc: ‘Trebuie să punem capăt războiului cât mai repede posibil’

Zelenski, către trimisul Papei Francisc: 'Trebuie să punem capăt războiului cât mai repede posibil' Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a primit marţi la Kiev pe secretarul...

Ucraina discută cu R.Moldova despre extrădarea ucrainenilor care fug de înrolare

Ucraina discută cu R.Moldova despre extrădarea ucrainenilor care fug de înrolare Ucraina discută cu Republica Moldova despre extrădarea ucrainenilor care fug de înrolare, intră ilegal...

Crește numărul ucrainenilor care vor pace cu Rusia chiar și cu prețul concesiilor teritoriale

Crește numărul ucrainenilor care vor pace cu Rusia chiar și cu prețul concesiilor teritoriale Aproape o treime dintre ucraineni ar accepta unele concesii teritoriale făcute...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.