Noul preşedintele al Argentinei va fi primit de Papa Francisc, despre care a spus odată că este ‘reprezentantul răului pe Pământ’

Publicat:

Noul preşedintele al Argentinei va fi primit de Papa Francisc, despre care a spus odată că este ‘reprezentantul răului pe Pământ

Noul preşedintele al Argentinei, ultra-liberalul Javier Milei, a plecat luni într-o vizită oficială în Italia şi Israel, turneu care cuprinde şi Vaticanul, unde va fi primit de conaţionalul său Papa Francisc, pe care l-a denigrat de mai multe ori în trecut, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Întrevederea lui Milei cu suveranul pontif va avea loc pe 12 februarie, după ce în ziua anterioară preşedintele argentinian va asista la slujba de canonizare a primei sfinte argentiniene la Bazilica Sfântul Petru din Roma, potrivit stiripesurse.ro.


Citește și : Peste 800 de oficiali occidentali au semnat o scrisoare critică la adresa politicii faţă de Israel şi Gaza

Cu ocazia acestei întrevederi, preşedintele Milei îi va reînnoi Papei Francisc invitaţia de efectua o vizită oficială în ţara sa natală, unde Jorge Bergoglio nu a mai fost de când a fost ales Papă în anul 2013.

O umbră planează însă asupra viitoarelor relaţii între Vatican şi noul preşedinte argentinian, care în trecut l-a denigrat de mai multe ori pe Papa Francisc, despre care a spus că este un “personaj nefast”, care “promovează comunismul”, susţinător al “dictaturilor sângeroase”, sau chiar “imbecil” ori “reprezentantul răului pe Pământ”.

Dar odată devenit preşedinte Milei şi-a schimbat radical tonul şi i-a prezentat “scuze” Papei Francisc, asigurându-l că-l respectă ca şef al bisericii catolice şi ca şef de stat, precum şi ca “şef spiritual al unei mari majorităţi a argentinienilor”.

În vârstă de 87 de ani, suveranul pontif a declarat luna trecută că-l va primi pe preşedintele ţării sale natale, adăugând că nu s-a simţit rănit de afirmaţiile anterioare făcute de Milei la adresa lui.

Vezi și : Statele Uniunii Europene şi-au dat acordul asupra primei legi privind inteligenţa artificială

Printre întrevederile pe care noul preşedinte argentinian le va avea în acest turneu se remarcă cea cu premierul israelian Benjamin Netanyahu şi cea cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, reprezentantă a extremei drepte apropiată ideologic de el.

Javier Milei, care se autodescrie drept un “anarho-capitalist” şi “libertarian, a abandonat în politica externă planurile fostului guvern de centru-stânga de aderare a Argentinei la blocul puterilor emergente reunite în grupul BRICS (Brazilia, Rusia, India, China, Africa de Sud), afirmând că nu doreşte alianţe cu ţări “comuniste”, şi a promis că-şi va axa politica externă pe apropierea faţă de SUA şi Israel. El a mărturisit că a avut odată intenţia, abandonată între timp, să se convertească la iudaism. Pe plan social, în pofida apropierii sale de SUA, Milei susţine interzicerea avortului şi se declară ostil mişcării LGBT.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Horoscop 6 octombrie 2024 

Horoscop 6 octombrie 2024  Astrologii au veşti bune şi întrevăd surprize frumoase pentru unii nativi ai zodiacului, mai ales din punct de vedere sentimental,...

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe

Filmările violurilor lui Gisèle Pelicot, prezentate pentru prima dată în public ca probe Imaginile și clipurile video din timpul abuzurilor lui Gisèle Pelicot au fost...

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple

iPhone 16 nu se vinde atât de bine pe cât ar fi sperat Apple Apple conta pe noile funcții de inteligență artificială pentru a face...

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei

Zeci de elefanți au scăpat de inundațiile bruște la un sanctuar popular din nordul Thailandei Inundații bruște au măturat un sanctuar popular de elefanți din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.