Novak Djokovic, accidentat în partida cu Alcaraz din sferturi la Australian Open, ‘îngrijorat’ de viitoarea sa evoluţie

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic, calificat marţi în semifinalele Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, a spus că este “îngrijorat” de accidentarea la coapsa stângă pe care a suferit-o în sferturile de finală, contra spaniolului Carlos Alcaraz, scrie AFP.

“Voi fi sincer, sunt îngrijorat”, a spus fostul număr unu mondial, la o conferinţă de presă, potrivit stiripesurse.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

La finalul primului set, Djokovic a cerut un timeout medical şi a părăsit terenul pentru câteva minute, aparent cu o accidentare la coapsa stângă.

“În timpul pauzei, medicul mi-a aplicat un bandaj, mi-a dat analgezice. Şi-au făcut efectul în 20-30 de minute”, a spus Djokovic. “Va trebui să evaluez situaţia mâine (miercuri), probabil că voi sări peste antrenamentul de mâine”, a adăugat sârbul.

Djokovic (7 ATP, favorit nr. 7) s-a calificat marţi în semifinalele Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce l-a eliminat, în sferturi, pe spaniolul Carlos Alcaraz (3 ATP, favorit nr. 3), în patru seturi, 4-6, 6-4, 6-3, 6-4.

Djokovic (37 de ani), care a cucerit de zece ori trofeul la Australian Open, s-a impus după o partidă de trei ore şi 35 de minute, el reuşind cinci aşi şi făcând trei duble greşeli, spaniolul având 10 aşi şi comiţând cinci duble greşeli.

În penultimul act, Djokovic îl va avea ca adversar pe germanul Alexander Zverev (2 ATP, favorit nr. 2) care l-a eliminat tot în patru seturi, 7-6 (7/1), 7-6 (7/0), 2-6, 6-1, pe americanul Tommy Paul (locul 11 ATP).

Citește și: Tkaciuk: Declarațiile Kremlinului cresc popularitatea Maiei Sandu

Jucătorul sârb îşi continuă astfel cursa către cel de-al 25-lea său titlu de Mare Şlem, ceea ce ar reprezenta un nou record pentru tenisul profesionist.

Cea de-a doua semifinală se va decide după partidele Jannik Sinner (Italia, principal favorit) – Alex De Minaur (Australia, 8 ATP, favorit nr. 8), respectiv Lorenzo Sonego (Italia, 55 ATP) – Ben Shelton (SUA, 20 ATP, favorit nr. 21).

This post was last modified on 21/01/2025 19:05 19:05

Tags: Australian OpenDjokovictenis
Sport