Novak Djokovic, după eliminarea de la US Open: ‘Am jucat cel mai prost tenis al meu’

Publicat:

Novak Djokovic, după eliminarea de la US Open: ‘Am jucat cel mai prost tenis al meu’

“Am jucat cel mai prost tenis al meu”, a declarat sâmbătă Novak Djokovic (2 ATP), după eliminarea de la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Sârbul, campion olimpic la Paris, al doilea favorit al turneului american, s-a înclinat surprinzător, în patru seturi, 6-4, 6-4, 2-6, 6-4, în faţa australianului Alexei Popyrin (28 ATP, favorit nr. 28), şi este pentru prima dată din 2017 când încheie un an competiţional fără trofeu de Mare Şlem în palmares, potrivit stiripesurse.


Citește și: Kievul anunţă că vrea să oblige Moscova, prin ofensiva în Rusia, la negocieri ‘echitabile’

“Cu siguranţă, Alexei a jucat mai bine, merita să câştige. Eu am făcut un turneu slab, azi a fost o zi groaznică, am avut un serviciu slab, am făcut enorm de multe duble greşeli, în acest fel nu ai cum să câştigi în faţa unor adversari în formă, aşa cum a fost Alexei Popyrin. El a avut un serviciu puternic, a ştiut cum să crească presiunea, îl felicit”, a mărturisit Djokovic.

Aşa cum se ştie, şi spaniolul Carlos Alcaraz, nr. 3 ATP, a fost eliminat surprinzător, pierzând în turul al doilea, 6-1, 7-5, 6-4, în faţa olandezului Botic van de Zandschulp (74 ATP), joi la New York.

Citește și: 278 de secții de votare vor fi deschise în străinătate

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Una din zece școli va începe noul an de studii duminică

Una din zece școli va începe noul an de studii duminică Una din zece școli din Republica Moldova va începe noul an de studii duminică,...

UE ridică numărul de militari ucraineni care urmează să fie instruiţi

UE ridică numărul de militari ucraineni care urmează să fie instruiţi Miniştrii apărării din UE au purtat discuţii, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, despre...

Ungheniul se va înfrăți cu municipiul Comrat

Ungheniul se va înfrăți cu municipiul Comrat La 28 august curent, în cadrul Zilelor municipiului Ungheni, primarii celor două localități, Vitalie Vrabie și Serghei Anastasov,...

Top 10 țări pentru nomazii digitali în 2024. România, pe locul 5

Top 10 țări pentru nomazii digitali în 2024. România, pe locul 5 Munca la distanță continuă să redefinească stilul de viață al multor profesioniști, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.