Nu au fost observate activităţi neobişnuite legate de arsenalul nuclear al Rusiei (oficial occidental)

Nu au fost observate indicii ale vreunei activităţi neobişnuite legate de arsenalul nuclear al Rusiei, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a formulat cu două săptămâni în urmă astfel de ameninţări, a declarat marţi un oficial occidental citat de Reuters, potrivit agerpres.  

”Nu am observat indicii sau activităţi care ne-ar face să credem că sunt în afara celor obişnuite. Nu am observat vreo activitate care să fie dincolo de ceea ce este uzual pentru tipul de activităţi care sunt conduse de aceste elemente ale forţelor strategice ale Rusiei”, a precizat oficialul, care s-a exprimat cu condiţia anonimatului.

Citește și : Borisov va încerca să formeze o coaliţie de guvernare în Bulgaria, chiar dacă nu va deveni prim-ministru

Într-un discurs în care a anunţat cu două săptămâni în urmă mobilizarea a 300.000 de rezervişti pentru consolidarea trupelor care luptă împotriva Ucrainei, preşedintele Putin a făcut aluzie la armele nucleare, fără a le menţiona explicit.

”Vom folosi cu siguranţă toate mijloacele la dispoziţia noastră pentru a proteja Rusia şi poporul nostru”, a subliniat Putin, avertizând că ceea ce a spus ”nu este o cacealma” şi estimând că ”scopul Occidentului este să slăbească, să divizeze şi să distrugă Rusia”.

Citește și : SUA şi Coreea de Sud au executat ‘un exerciţiu cu lovituri de precizie’ după tirul cu rachetă nord-coreean

Întrebat marţi despre relatările din presă conform cărora Rusia s-ar pregăti să demonstreze că este pregătită să folosească arme nucleare în conflictul său cu Ucraina, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Putin, Dmitri Peskov, a răspuns că preşedinţia rusă nu doreşte să ia parte la retorica nucleară răspândită de puterile occidentale şi de organizaţiile mass-media.

Tags: arsenalDmitri PeskovnuclearPutinrusiaucrainaVladimir Putin
Categorii: Diaspora