„Ordinea mondială bazată pe reguli” este un sistem de norme și valori care descrie modul în care ar fi trebuit să funcționeze lumea, iar nu modul în care funcționează în realitate. Această ordine existentă doar la nivel de aspirație își are rădăcinile în perioada postbelică idealistă, atunci când a și fost transpusă într-o serie de documente: Carta ONU, Declarația Universală a Drepturilor Omului, Convenția ONU privind Genocidul și Convențiile de la Geneva referitoare la legile războiului, printre altele. În cei mai bine de 70 de ani scurși de la scrierea lor aceste documente au fost ignorate frecvent, scrie THE ATLANTIC, potrivit RADOR.
Convenția ONU privind Genocidul nu a împiedicat genocidul din Rwanda. Convențiile de la Geneva nu i-au împiedicat pe vietnamezi să tortureze prizonieri americani de război, dar nici pe americani să tortureze prizonieri irakieni de război la Abu Ghraib, tot așa cum nu-i împiedică nici pe ruși să tortureze prizonieri ucrainieni de război chiar acum. Printre semnatarii Declarației Universale a Drepturilor Omului se numără renumiți violatori ai drepturilor omului precum China, Cuba, Iran și Venezuela. Comisia ONU a Drepturilor Omului s-a deteriorat până când a ajuns, și încă demult, o parodie.
Citeşte şi: Un moldovean şi-a pierdut viaţa în atacul Hamas din Israel – Stiripesurse.md
Cu toate acestea, documentele în cauză au influențat totuși comportamente reale în lumea reală. Dizidenții sovietici își făceau de râs guvernul indicând formule de garantare a drepturilor omului în tratate pe care Kremlinul le semnase, dar nu le respecta. Chiar și atunci când au luptat în războaie brutale ori coloniale, țările care semnaseră tratate referitoare la legile războiului fie au încercat să le respecte – evitând să afecteze civilii, de exemplu -, fie au regretat când n-au reușit s-o facă. Americanii care au maltratat prizonieri irakieni de război au fost deferiți curții marțiale, au fost găsiți vinovați și condamnați la detenție în închisori militare. Britanicii încă se căiesc pentru comportamentul soldaților lor în Irlanda de Nord, ca și francezii în cazul Algeriei.
Invazia rusă din Ucraina și atacul prin surprindere al Hamas împotriva civililor israelieni constituie amândouă respingeri flagrante ale ordinii mondiale bazate pe reguli și prevestesc ceva nou. Ambii agresori s-au folosit de forme de terorism moderne, sofisticate și militarizate, și ambii nu regretă ce au făcut și nici nu le este rușine, absolut deloc. Teroriștii, prin definiție, nu luptă războaie convenționale și nu se conformează legilor războiului. Din contră, ei provoacă deliberat frică și haos în rândurile populației civile. Chiar dacă tacticile teroriste sunt asociate de obicei cu mici mișcări revoluționare și grupări clandestine, terorismul a devenit acum pur și simplu un element al modului în care Rusia poartă războaie. În ciuda faptului că este un stat suveran și membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, Rusia a început pentru prima dată să lovească deliberat ținte civile în Siria în 2015, inclusiv centrale electrice, uzine de procesare a apei și, mai presus de toate, spitale și clinici: într-o singură lună a lui 2019 a lovit 25 de obiective medicale. Acele atacuri au constituit indiscutabil crime de război, iar cei care au selectat țintele erau conștienți că sunt crime de război. Unele spitale și-au declarat coordonatele geografice la ONU, tocmai pentru a nu fi lovite. Forțele guvernelor rus și sirian, din contră, e posibil să se fi folosit chiar de acele informații pentru a le depista.
În Ucraina Rusia s-a folosit iarăși de artilerie, rachete de croazieră și drone, inclusiv iraniene, pentru a lovi o gamă chiar și mai largă de ținte civile: case, blocuri de apartamente, biserici, restaurante, porturi și silozuri de cereale. Nu mai demult de săptămâna trecută rachetele Rusiei au lovit o cafenea din micul sat Horza, ucigând peste 50 de oameni. Acest gen de lovitură nu are nici o justificare militară convențională. Obiectivul ei e să creeze suferință, să omoare civili și să perturbe – nimic mai mult. Propagandiștii ruși au lăudat dezastrul și au cerut și altele: „Ar trebui să așteptăm momentul potrivit pentru a genera o criză a migrației în Europa printr-un nou influx de ucraineni”, a declarat unul dintre ei la o dezbatere televizată.
Hamas nu este stat suveran, însă are deplinul sprijin al Iranului, un stat suveran, și finanțare de la Qatar, un alt stat suveran. Începând din 2016 Hamas este și partidul de guvernare de facto din Fâșia Gaza, un teritoriu care se autoguvernează după retragerea israeliană din 2005. Cu toate acestea, Hamasul nu se consideră ca făcând parte din vreun fel de ordine. Hamas a lansat sâmbătă un atac care pare să fi fost bine planificat și organizat, menit a răspândi teroarea printre civili și a provoca haos. Hamas s-a folosit de rachete și drone, inclusiv drone kamikaze de tipul celor folosite acum de Rusia în Ucraina, dar și de formațiuni de bărbați cu arme de foc. Chiar dacă au lovit și câteva avanposturi militare, ei au omorât peste 200 de oameni la un festival de muzică, au vânat copii și bătrâni pe străzi, iar în unele așezări au mers din casă în casă, căutând oameni pe care să-i omoare. Au răpit tinere, le-au bătut până au leșinat și le-au târât peste graniță – o crimă de război la fel de veche ca Iliada lui Homer.
Teroriștii din Hamas nu au ținut cont de nici o lege modernă a războiului, și de altfel de nici o normă de orice fel: la fel ca rușii, Hamas și susținătorii lor iranieni (aliați ai rușilor) controlează regimuri nihiliste care urmăresc să distrugă orice va mai fi rămas din ordinea mondială bazată pe reguli și să impună în locul ei anarhia. Ei nici măcar nu și-au ascuns crimele de război. Din contră, le-au filmat și le-au răspândit pe internet. Scopul lor nu a fost să cucerească vreun teritoriu ori să lupte cu vreo armată, ci să genereze suferință și furie. Ceea ce au și făcut – și nu doar în Israel. E imposibil ca Hamas să nu fi anticipat represaliile asupra Fâșiei Gaza, care de altfel au și început. Drept consecință, sute, dacă nu mii, de civili palestinieni vor deveni la rândul lor victime.
Pentru a explica de ce un membru permanent al Consiliului de Securitate și un cvasi-stat au adoptat acest gen de comportament, cel mai bine e să începi de la natura totalitară a regimurilor lor. Dar mai putem găsi și alți vinovați, din belșug, fiindcă ordinea mondială bazată pe reguli, deși a fost mereu tensionată, este de fapt muribundă de vreme îndelungată. Autocrațiile, în frunte cu China, încearcă de ani buni să elimine formulările referitoare la drepturile omului și statul de drept din forurile internaționale și să le substituie cu limbajul „suveranității”. Nu că ar fi vorba doar de o chestiune lingvistică: chinezii comit atrocități împotriva minorității uigure de ani și ani, deocamdată cu impunitate, iar în Hong Kong au recurs la un asalt fățiș și de succes contra drepturilor populației. Și ei și alții s-au dedat la un comportament deliberat provocator, menit a ridiculiza statul de drept dincolo de granițele proprii. Belarus a scăpat nepedepsit după ce a forțat un avion cu proprietar irlandez să aterizeze la Minsk pentru a-și putea răpi un cetățean aflat la bord. Rusia a organizat asasinarea unor cetățeni proprii la Londra, Washington și Berlin.
Democrațiilor, în frunte cu SUA, le revine și lor o mare parte din vină, atât pentru că au refuzat să aplice ceva care să aducă cât de cât cu o ordine atunci când au avut ocazia, dar și fiindcă au violat chiar ele regulile. George W. Bush a aprobat situri clandestine de interogatoriu și tortură în perioada „Războiului contra Terorii”. Barack Obama i-a acuzat pe sirieni de utilizarea armelor chimice, dar apoi nu a făcut nimic pentru a-i opri. Donald Trump s-a dat peste cap pentru a grația criminali de război americani și continuă să pledeze și acum pentru asasinate extrajudiciare, insinuând, printre altele, că un fost șef de Stat Major ar merita să fie executat. Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a remarcat prin tolerarea celor mai extremiste voci din politica israeliană, inclusiv personaje politice care încearcă fățiș să submineze independența justiției și statul de drept și partide care militează deschis pentru expulzarea în masă a arabilor din țară. Un membru al partidului său, Likud, tocmai a reiterat duminică același apel.
Subliniind acest lucru ori luând notă că și israelienii au omorât civili palestinieni cu impunitate, iar acum sunt pe punctul de a o face din nou, nu înseamnă că găsesc vreo scuză pentru evenimentele de sâmbătă, ci doar că descriu contribuția Israelului la deteriorarea a ce va mai fi rămas din normele internaționale. Să mai adaugăm și că ONU pare acum programată să-și aleagă conducători slabi și că UE nu are nici acum o politică de securitate clară și deja putem întrezări tabloul complet: ne îndreptăm către o epocă în care nu mai există absolut nici un fel de ordine, fie ea bazată pe reguli sau altfel.
În decursul vieții ei, această ordine bazată pe reguli existentă la nivel de aspirație și comunitatea internațională care o susține au fost ridiculizate frecvent, și pe bună dreptate. Lacrimile de crocodil ale oamenilor de stat care își exprimă „îngrijorarea profundă” atunci când sunt violate normele pe care ei înșiși nu le aplică sunt adesea insuportabile. Ipocrizia lor, când își dau cu părerea despre conflicte îndepărtate, e intolerabilă. Adjunctul ministrului rus al apărării a parodiat sâmbătă fix acest gen de discurs, cerând să se facă „pace” între Israel și Hamas pe baza „acordurilor recunoscute”, ca și cum Rusia ar fi acceptat vreun „acord recunoscut” drept bază pentru o „pace” cu Ucraina.
Dar, la fel cum e și cu desueta Pax Americana care acompania ordinea mondială bazată pe reguli – adică așteptarea că SUA vor juca un rol sau altul în soluționarea fiecărui conflict -, s-ar putea să le ducem dorul Convențiilor de la Geneva atunci când vor fi dispărut definitiv. Brutalitatea fățișă a ajuns din nou să fie celebrată în contextul conflictelor internaționale – și s-ar putea să treacă vreme îndelungată până când va fi înlocuită de altceva.