Nu mai e SF! Taxiurile fără şofer vor circula liber prin San Francisco

Publicat:

Nu mai e SF! Taxiurile fără şofer vor circula liber prin San Francisco

Taxiurile autonome Waymo din San Francisco nu mai sunt de acum înainte rezervate doar pentru persoanele care le testează şi pentru primii utilizatori ai acestui serviciu: grupul Alphabet (care deţine Google) a anunţat marţi deschiderea lor către publicul larg, în pofida controverselor care continuă să existe în legătură cu maşinile fără şofer, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.

După trei ani de teste, această companie, lider pe piaţa “taxiurilor-robot”, şi-a generalizat deja serviciul în 2020 pentru clienţii din Phoenix, Arizona, un oraş situat într-o zonă de câmpie din sud-vestul Statelor Unite, bine delimitat, cu puţini pietoni şi foarte însorit.


Citeşte şi: Un muncitor a murit electrocutat pe un şantier din Capitală – Stiripesurse.md

În San Francisco, metropola californiană în care şoferii trebuie să conducă pe dealuri abrupte, cu piste pentru biciclete, tramvaie şi o vreme mult mai imprevizibilă, testele care vizează modelele actuale au început în 2021.

Nu mai e SF! Taxiurile fără şofer vor circula liber prin San Francisco

Serviciul a devenit cu plată la San Francisco în vara anului trecut şi aproape 300.000 de persoane s-au înscris pe lista de aşteptare, reprezentând mai mult de un sfert din populaţia oraşului.

“Cu zeci de mii de curse în fiecare săptămână, Waymo One îi transportă pe localnici şi pe vizitatori într-un mod sigur, sustenabil şi fiabil”, au declarat reprezentanţii companiei Google, un gigant din sectorul noilor tehnologii, într-un comunicat.

Marile modele Jaguar albe şi silenţioase, fără nicio persoană la volan, au devenit suficient de “banale” şi nu mai atrag acum decât privirile turiştilor, dar rămân criticate de o parte dintre localnici.

Nu mai e SF! Taxiurile fără şofer vor circula liber prin San Francisco

În mai, Agenţia pentru siguranţă rutieră din Statele Unite a lansat o anchetă asupra acestor taxiuri electrice după mai multe incidente – coliziuni între vehicule care s-au oprit pe şosea şi au blocat circulaţia.

Waymo rămâne totuşi cea mai avansată companie din acest sector. Prezentă într-o manieră mai limitată şi în Los Angeles, un alt oraş californian, precum şi în Austin, în statul Texas, Waymo deţinea în februarie aproximativ 700 de vehicule, dintre care 300 în San Francisco, potrivit postului de televiziune CNBC.

Rivalul său, Cruise, afectat de mai multe accidente, a trebuit să îşi suspende “taxiurile-robot” timp de mai multe luni.

Nu mai e SF! Taxiurile fără şofer vor circula liber prin San Francisco

Una dintre maşinile produse de această filială a grupului General Motors a trecut în octombrie în San Francisco peste o femeie pieton care tocmai fusese lovită de un alt vehicul, la volanul căruia se afla un şofer.

Înainte de acel incident, Cruise propunea serviciile sale de taxiuri robotizate în centrele mai multor oraşe. Compania şi-a reluat operaţiunile în aprilie, însă doar cu şoferi la volan, în scopuri de testare şi cercetare, începând din oraşul Phoenix.

Agenţia americană pentru siguranţă rutieră a deschis anchete care vizează şi companiile Zoox (creată de Amazon), Ford şi Tesla.

Elon Musk, care promite de mai mulţi ani maşini autonome pentru “anul viitor”, a anunţat că va prezenta în luna august primele modele de “taxiuri robotizate Tesla”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Turneul lui Taylor Swift în Europa este mai valoros decât Olimpiada

Turneul lui Taylor Swift în Europa este mai valoros decât Olimpiada De la idol al muzicii pop la fenomen macroeconomic studiat chiar și de băncile...

Jocurile video se implică în lupta împotriva schimbărilor climatice

Jocurile video se implică în lupta împotriva schimbărilor climatice Industria jocurilor video face pași importanți în direcția conștientizării schimbărilor climatice, prin crearea unor titluri care...

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute...

Pantofii albaştri din piele întoarsă ai lui Elvis Presley s-ar putea vinde cu 120.000 de lire sterline la licitaţie

Pantofii albaştri din piele întoarsă ai lui Elvis Presley s-ar putea vinde cu 120.000 de lire sterline la licitaţie Pantofii albastri din piele întoarsă purtaţi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.