În timp ce toţi locuitorii Floridei se pregăteau să dea piept cu uraganul Irma, unii dintre ei au născocit o poveste demnă de desenele animate, îndemnând pe reţelele sociale ca tot mai mulţi oameni, care posedă arme de foc, să iasă afară şi să tragă spre cer, pentru ‘a speria’ furtuna.
Poliţia a intevenit imediat şi transmis un comunicat oficial prin care cerea imperios să nu se tragă în uragan.
Totul a început de la un eveniment creat pe Facebook, ‘Împuşcă uraganul Irma’, programat să înceapă duminică dimineaţă, la ora locală 10.00 am. “Să-i arătăm Irmei că noi tragem primii”, se putea citi la descrierea evenimentului.
Gândul că asta ar fi soluţia pentru îndepărtarea uraganului i-a făcut pe mulţi să îşi arate solidaritatea şi adeziunea pentru acest eveniment, la care s-au declarat participanţi mii de persoane.
La ora redactării acestei informaţii, 25.000 de oameni au spus că participă la această acţiune şi peste 53.000 s-au arătat interesaţi de eveniment.
Evenimentul a fost creat pe Facebook de Ryon Edwards, un tânăr de 22 de ani, care a declarat pentru BBC că a iniţiat acest lucru din cauza stresului şi al plictiselii.
“Răspunsul pe care l-am primit a fost total surprinzător pentru mine. Niciodată nu mi-am imaginat că o prostie mai mare ca mine a putut strânge atâţia participanţi virtuali. Mi-am dat seama că am făcut o greşeală nebunească, dar era prea târziu, deja pierdusem controlul“, a spus Edwards.
La puţin timp de la postare au apărut measaje entuziaste şi mulţi care susţineau această idee ofereau sfaturi şi instrucţiuni despre “cum să împuşti un uragan”.
Din fericire, poliţia din Pasco County a monitorizat cu atenţie activitatea efervescentă de pe Facebook şi a emis un ordin SĂ NU SE TRAGĂ în Irma:
“Nu veţi putea să întoarceţi uraganul şi ar avea e3fecte secundare periculoase“, a transmis poliţia locală pe Twitter.
To clarify, DO NOT shoot weapons @ #Irma. You won’t make it turn around & it will have very dangerous side effectshttps://t.co/CV4Y9OJknv
— Pasco Sheriff (@PascoSheriff) September 10, 2017
Forţele de ordine au reiterat un apel şi au chemat oamenii să se ofere voluntari ca să lucreze într-un adăpost, unde vor fi adăpostite persoanele care vor avea în realitate de suferit de pe urma uraganului.
Hey everyone here for shooting guns at hurricanes…how about you RT this, too, and get some volunteers for our shelters? pic.twitter.com/Bn9wL0U8xM
— Pasco Sheriff (@PascoSheriff) September 10, 2017