X

Nu va exista o nouă mobilizare în Rusia pentru a înlocui membrii Wagner

Un înalt responsabil parlamentar rus a respins ideea unei noi mobilizări pentru a-i înlocui pe membrii grupului paramilitar Wagner care nu mai luptă în Ucraina, informează luni AFP şi TASS, potrivit agerpres.

“Preşedintele Federaţiei Ruse (Vladimir Putin) a spus clar, într-un mod uşor de înţeles şi precis, că nu va exista o nouă mobilizare”, a declarat Andrei Kartapalov, şeful Comitetului pentru Apărare din cadrul Dumei de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus.

Citeşte şi: Armata Chinei e concepută pentru a preveni orice potențial Prigojin – Black News

“Nu este nicio nevoie de mobilizare în prezent şi (nici) într-un viitor apropiat”, a asigurat Kartapolov, într-un interviu pentru TASS.

Potrivit fostului comandant militar, “nu există câtuşi de puţin vreo ameninţare de diminuare a potenţialului de luptă” pe termen mediu şi lung, iar Moscova dispune de efective în cadrul forţelor armate ruse pentru a le înlocui.

“În momentul rebeliunii (eşuate), nu existau angajaţi ai grupului Wagner în prima linie, ei erau toţi la baze”, a adăugat Kartapolov.

După revolta sa eşuată din iunie în Rusia, şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a acceptat să se exileze în Belarus în urma unei medieri conduse de Minsk, aliat al Moscovei.

În conformitate cu termenii acestui acord, combatanţii Wagner au de ales între a pleca în Belarus, a se angaja în armata rusă regulată sau a se întoarce la viaţa civilă.

Citeşte şi: Prigojin în Belarus: un succes pe care Alexandr Lukaşenko riscă să-l regrete – Black News

Evgheni Prigojin a dat asigurări că revolta lui nu viza răsturnarea puterii de la Moscova, ci salvarea grupului Wagner de la dezmembrare în favoarea statului major rus, pe care el îl acuză de incompetenţă în conflictul din Ucraina.

Pe 13 iunie, cu câteva zile înainte de revolta grupului paramilitar, Vladimir Putin declarase într-o discuţie cu jurnalişti că “deciziile privind mobilizarea” sunt luate “în funcţie de obiectivele pe care ni le fixăm, însă la ora actuală nu există o astfel de necesitate” (de mobilizare), potrivit site-ului Kremlinului.

Tags: Andrei KartapalovEvgheni PrigojinrecrutarerusiaVladimir PutinWagner
Categorii: Știrile zilei