Numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat la data de 1 iulie 2024

Publicat:

Numărul alegătorilor înscriși în Registrul de Stat la data de 1 iulie 2024

Numărul total de alegătorilor înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor la data 1 iulie 2024 constituie 3 301 368 de cetățeni cu drept de vot, anunță Comisia Electorală Centrală (CEC).

Din numărul total 2 739 379 cetățeni cu drept de vot sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II, potrivit deschide.md.


Citește și : Mircea Geoană contraatacă după acuzațiile de plagiat

Diferența cuprinde persoanele care au cetățenia Republicii Moldova, dar nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării (288 371 de persoane) și cetățenii cu drept de vot având domiciliul înregistrat în unitățile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului, aflate provizoriu în afara controlului suveran al autorităților constituționale ale Republicii Moldova (273 618 de persoane).

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Politicienii și demnitarii de stat, lideri în inițierea proceselor judiciare împotriva jurnaliștilor (raport)

Politicienii și demnitarii de stat, lideri în inițierea proceselor judiciare împotriva jurnaliștilor (raport) Politicienii și demnitarii de stat sunt persoanele care inițiază cel mai des...

Recensământ 2024: Câte locuințe şi persoane au fost recenzate până acum

Recensământ 2024: Câte locuințe şi persoane au fost recenzate până acum Au rămas câteva zile până se va încheia Recensământul populației și locuințelor în...

Dan Barna, la AP OSCE: R.Moldova trebuie să beneficieze de susţinerea tuturor statelor din OSCE

Dan Barna, la AP OSCE: R.Moldova trebuie să beneficieze de susţinerea tuturor statelor din OSCE Arhitectura de securitate europeană trebuie adaptată la noul context internaţional,...

Echipa de robotică din R.Moldova a obținut un număr record de premii la un concurs internațional

Echipa de robotică din R.Moldova a obținut un număr record de premii la un concurs internațional Echipa de robotică din Republica Moldova „RoboRangers” a obținut...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.