Numărul cazurilor de COVID-19 din M.Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o săptămână

Publicat:

Numărul cazurilor de COVID-19 din Marea Britanie a crescut cu mai mult de jumătate de milion într-o săptămână, probabil pe fondul circulaţiei celor mai recente variante de Omicron, BA.4 şi BA.5, conform datelor, informează vineri DPA/PA Media, potrivit agerpres

Numărul de spitalizări continuă de asemenea să crească, existând indicii timpurii ale unei tendinţe ascendente a internărilor la terapie intensivă în rândul vârstnicilor.


Citește și : Xi Jinping: ‘Nu există niciun motiv pentru a schimba’ principiul ‘o ţară, două sisteme’

Se estimează că un total de 2,3 milioane de persoane din gospodării private s-au contagiat cu acest virus săptămâna trecută, în creştere cu 32% comparativ cu săptămâna precedentă, potrivit Biroului Naţional de Statistică (ONS).

Acesta este cel mai mare total al cazurilor de infectare înregistrat după sfârşitul lunii aprilie, dar continuă să se menţină departe de nivelul record de 4,9 milioane din vârful valului Omicron BA.2, la sfârşitul lunii martie.

“Pe teritoriul Marii Britanii am văzut o creştere continuă cu peste jumătate de milion de infecţii, probabil cauzate de răspândirea variantelor BA.4 şi BA.5”, a declarat Sarah Crofts de la ONS, specialistă în date analitice referitoare la COVID-19.

“Această creştere este observată la toate vârstele, în toate ţările şi regiunile Angliei. Vom continua să monitorizăm îndeaproape datele pentru a vedea dacă această creştere continuă în următoarele săptămâni”, a precizat ea.

În Regatul Unit, virusul rămâne cel mai răspândit în Scoţia, unde se estimează că 288.200 de persoane au avut COVID-19 săptămâna trecută, sau una din 18. Aceasta reprezintă o creştere comparativ cu săptămâna precedentă, când au fost raportate 250.700 de cazuri (o persoană din 20) şi este cea mai mare cifră înregistrată în Scoţia după începutul lunii aprilie.

În Anglia, 1,8 milioane de persoane ar fi avut virusul săptămâna trecută, echivalentul a aproximativ una din 30, o creştere faţă de cifra de 1,4 milioane – sau una din 40 – din săptămâna precedentă.

Citește și : SUA deplâng ‘erodarea autonomiei’ în Hong Kong, la 25 de ani de la retrocedare

Ţara Galilor a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de infectare până la 106.000, sau o persoană din 30, în creştere de la 68.500 (una din 45).

În Irlanda de Nord, numărul cazurilor de infectare a urcat până la aproximativ 71.000 (o persoană din 25), în creştere de la 59.900 (una din 30).

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.