Numărul cazurilor de COVID19 înregistrate la copiii din SUA a crescut cu 21% în ultimele 2 săptămâni

Publicat:

Peste 430.000 de copii au avut rezultate pozitive pentru noul coronavirus în Statele Unite, de la începutul pandemiei până pe 20 august, potrivit unui raport al Academiei Americane de Pediatrie şi Asociaţia Spitalelor de Copii, scrie CNN, potrivit mediafax.

Începând cu 6 august, când a apărut precedentul raport, şi până pe 20 august, s-au înregistrat 74.160 de cazuri noi de copii testaţi pozitiv pentru COVID-19. Numărul total al minorilor bolnavi a ajuns la 432.629, o creştere de aproximativ 21% în doar 14 zile.


Citește și : Melania Trump cere încă patru ani pentru ‘Donald’: ‘Nu doar vorbeşte, el obţine rezultate!’

Şi numărul de îmbolnăviri raportate la 100.000 de copii a crescut, de asemenea, de la 13 cazuri, câte erau la mijlocul lunii aprilie, la 583,2, în raportul din 20 august.

Şi procentul de pacienţi copii din totalul cazurilor de COVID-19 a crescut, de la 2% la 9,3%, în aceeaşi perioadă de timp.

În New York City şi alte 21 de state care au oferit date privind spitalizările, copiii au constituit între 0,4% şi 4,6% din numărul total al internărilor. Aceste cifre înseamnă că între 0,2% şi 8,6% dintre copiii testaţi pozitiv, au avut nevoie de spitalizare.

În ceea ce priveşte mortalitatea în rândul copiilor, aceştia reprezintă între 0% şi 0,3% din totalul deceselor Covid-19. 21 de state au raportat zero decese la copii.

Citește și : Mii de persoane au primit rezultate greşite la teste pentru COVID-19 în Suedia

„În acest moment, se pare că formele severe de boală sunt rare în rândul copiilor. Cu toate acestea, statele trebuie să continue să furnizeze rapoarte detaliate privind cazurile de COVID-19, testarea, spitalizarea şi mortalitatea în funcţie de vârstă, astfel încât efectele COVID-19 asupra sănătăţii copiilor să poată fi documentate şi monitorizate”, se arată în raport.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Împușcat de iubitul fiicei sale. Un bărbat din Trușeni a văzut moartea cu ochii

Împușcat de iubitul fiicei sale. Un bărbat din Trușeni a văzut moartea cu ochii Un bărbat din comuna Trușeni a ajuns la spital după ce...

CSP a numit în funcție cinci procurori

CSP a numit în funcție cinci procurori Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) a acceptat să numească în funcție cinci candidați la funcția de procuror, cu...

Lucrările de reabilitare a unor drumuri au fost declarate de utilitate publică de interes național

Lucrările de reabilitare a unor drumuri au fost declarate de utilitate publică de interes național Pentru ca procesul de modernizare și reabilitare a drumurilor să...

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor 

VIDEO Diana Șoșoacă în Parlamentul European: satane, icoane și sfințirea birourilor Prezentă la ședința de constituire a noului Parlament European, Diana Șoșoacă, îmbrăcată în costum...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.