Numărul cazurilor suspecte de abuz asupra copiilor după primul lockdown din Anglia, în creştere

Publicat:

Numărul de incidente raportate în care copii au murit sau au fost grav răniţi în urma unor abuzuri sau a neglijenţei a crescut cu un sfert după primul lockdown din Anglia, anul trecut, potrivit unor date ale organizaţiei The Child Safeguarding Practice Review Panel care a primit 285 de notificări de incidente grave din aprilie până în septembrie, scrie BBC, potrivit agerpres

Aceasta este o creştere cu 27% de la 225 în aceeaşi perioadă a anului anterior.


Citește și : Letonia introduce obligativitatea testelor negative anti-covid pentru toţi călătorii care vor să intre în ţară

Statistica include copii care se aflau în îngrijire şi au murit, chiar dacă în toate cazurile nu a fost vorba de abuz şi neglijenţă.

Organizaţia spune că aceste cifre sunt “şocante”.

Sistemul de notificare al incidentelor grave solicită consiliilor din Anglia să raporteze toate decesele şi vătămările grave care implică copii din zona lor către Departamentul pentru Educaţie, care publică datele. De asemenea, li se cere să-l informeze pe secretarul educaţiei şi Ofsted (departamentul de resort) dacă un copil supravegheat moare.

Decesele la copii au crescut de la 89 la 119 şi numărul celor răniţi de la 132 la 153, faţă de aceeaşi perioadă din 2019, potrivit statisticii.

Citește și : Grecia va începe din 18 ianuarie relaxarea restricţiilor

Numărul de incidente grave în care au fost implicaţi copii cu vârsta de sub un an a crescut cu 30%, la fel şi în cazul celor de 16 ani şi peste.

Majoritatea (54%) celor abuzaţi au fost băieţi şi aproape două treimi erau caucazieni.

În două treimi din 285 de cazuri raportate, abuzul a avut loc în casa în care locuiau.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon

Un moldovean este acuzat în Italia că şi-a strangulat iubita şi apoi a aruncat-o de la balcon Angelina Soares De Souza, o femeie de 46...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.