Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 în China ar putea ajunge vineri la 3,7 milioane

Publicat:

Numărul cazurilor zilnice de COVID-19 înregistrate în China ar putea ajunge vineri la 3,7 milioane, potrivit unor cercetători independenţi, în contextul unui val masiv de infectări apărute în această ţară după renunţarea la politica ”zero-COVID”, informează Reuters, potrivit agerpres.

Numărul deceselor asociate COVID-19 ar putea ajunge la un bilanţ zilnic de 25.000 după 10 zile, a estimat în cel mai recent raport al său Airfinity, un institut de cercetare cu sediul la Londra.


Citeşte şi: Pericolul ignorării Orientului Mijlociu – Black News

Până atunci, bilanţul deceselor asociate infectării cu virusul SARS-CoV-2 ar putea ajunge la jumătate de milion în China de la începutul lui decembrie, potrivit estimărilor. Airfinity estimează că numărul deceselor ar putea creşte până la 1,7 milioane până la finalul lunii aprilie.

După ce a impus unele dintre cele mai stricte măsuri din lume timp de aproape trei ani prin lockdownuri, carantină obligatorie, testări în masă şi depistarea contacţilor, China a renunţat brusc la politica sa ”zero COVID” pe 7 decembrie.

Ca urmare, s-a declanşat un val de infectări, iar 248 de milioane de persoane, echivalentul a 18% din populaţia ţării, s-au infectat cu SARS-CoV-2 doar în primele trei săptămâni din luna decembrie, potrivit estimărilor.

Valul curent este aşteptat să dureze până în martie sau aprilie. Cu toate acestea, predicţiile sunt dificil de realizat, întrucât autorităţile chineze au sistat publicarea statisticilor referitoare la coronavirus.

Airfinity a anticipat un vârf al cazurilor de COVID-19 la începutul lunii martie, când ar putea fi înregistrate zilnic 4,2 de milioane de noi infectări, regiunile rurale fiind cele mai afectate.

Citeşte şi: 8 miliarde de oameni pun presiune pe Pământul nostru până la punctul în care va ceda (editorial) – Black News

Experţii sunt îngrijoraţi mai ales de focarele din oraşe mici şi zone rurale înaintea Anului Nou Chinezesc.

Potrivit tradiţiei, milioane de persoane călătoresc pe teritoriul Chinei pentru a-şi vizita familiile cu prilejul sărbătorilor ce marchează începutul Anului Nou din calendarul chinezesc. În 2023, Anul Nou Chinezesc este celebrat pe 22 ianuarie. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care e adevarata miză a celor care se lansează în cursa electorală? Opinii: Sunt alegerile de anul viitor

Care e adevarata miză a celor care se lansează în cursa electorală? Opinii: Sunt alegerile de anul viitor Miza adevărată a multitudinii de candidați care...

Incendiu la „Chișinău Arena”. Patru echipaje au intervenit

Incendiu la „Chișinău Arena”. Patru echipaje au intervenit Incendiu la „Chișinău Arena”. Pompierii au intervenit la lichidarea flăcărilor care au cuprins un transformator în clădirea...

Se propun modificări ale Legii privind sistemului public de pensii

Se propun modificări ale Legii privind sistemului public de pensii Partidul Național Moldovenesc (PNM) propune modificarea legii privind sistemului public de pensii, astfel încât pensia...

Irina Vlah poate fi candidata de rezervă al lui Șor la prezidențiale

Irina Vlah poate fi candidata de rezervă al lui Șor la prezidențiale Membrii grupării criminale „Șor” ar urma să ajute fostul bașcan Irina Vlah în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.