Numărul infectărilor cu COVID se dublează la fiecare nouă zile în Anglia

Publicat:

Propagarea noului coronavirus se accelerează în Marea Britanie, contaminările dublându-se la fiecare nouă zile în Anglia, în pofida restricţiilor locale impuse de guvern, potrivit unui studiu publicat joi, relatează AFP, potrivit agerpres.

În cadrul acestui studiu realizat de Imperial College London şi Ipsos-Mori, mai mult de 85.000 de voluntari au fost testaţi în Anglia între 16 şi 25 octombrie. În acea perioadă, 128 din 10.000 de persoane au fost infectate în Anglia, cifră care se dublează la fiecare nouă zile.


Citeşte şi: Germania înregistrează pentru prima dată peste 16.000 de infectări zilnice

Rezultatele indică faptul că infectările cu COVID-19 continuă să crească în toate regiunile Angliei şi la toate grupele de vârstă, cea mai mare creştere fiind raportată în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani. Regiunile din nord-vest, Yorkshire şi Humber concentrează cel mai mare număr de contaminări.

Rata de reproducere a virusului (“R”) a ajuns la 1,6 la nivel naţional, se menţionează de asemenea în studiu.

“Aceste rezultate intermediare prezintă o imagine îngrijorătoare a situaţiei din Anglia, unde observăm o creştere a prevalenţei infecţiilor la nivel naţional, despre care ştim că va conduce la mai multe spitalizări şi decese”, a declarat Paul Elliott, profesor de epidemiologie şi sănătate publică la Imperial College.

În Marea Britanie, cea mai afectată ţară din Europa de pandemia de coronavirus, cu peste 45.000 de decese, bilanţul zilnic al morţilor a depăşit 300 două zile la rând, marţi şi miercuri, niveluri nemaiatinse din luna mai.

În Anglia, restricţiile au fost înăsprite pentru milioane de britanici în zonele cele mai afectate de răspândirea virusului, în special în nord.

Premierul britanic Boris Johnson a încercat până acum să evite introducerea unei noi carantine generale în Regatul Unit.

În Anglia a fost stabilit un sistem de alertă pe trei niveluri care determină restricţiile ce urmează să fie implementate în funcţie de prevalenţa noului coronavirus.

Citeşte şi: Ani grei de închisoare pentru un fost preşedinte sud-coreean! Sentinţa este definitivă!

Vineri, Nottinghamshire, regiune din centrul Angliei, unde ratele de contaminare sunt printre cele mai ridicate din ţară, va ajunge la cel mai înalt nivel de alertă – 3 – de restricţii.

“În acest moment, problema este că, chiar dacă măsurile adoptate în zonele de nivel 2 şi nivel 3 încetinesc răspândirea în săptămânile următoare, este puţin probabil să provoace o scădere rapidă a cazurilor şi deceselor zilnice”, a declarat pentru agenţia de presă PA profesorul Neil Ferguson, om de ştiinţă şi consilier al guvernului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat

Autorii unor farse din Rusia, care au vizat politicieni din Occident, recompensaţi cu un premiu de stat Doi autori de farse din Federaţia Rusă, care...

VIDEO – Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina

VIDEO - Rusia își arată forța nucleară, în plin scandal al negocierilor cu Ucraina Ministerul rus al Apărării a anunţat vineri că desfăşoară exerciţii care...

Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappe: Francezii s-au săturat să li se dea lecţii de morală şi să li se dea instrucţiuni...

Marine Le Pen îl critică pe Kylian Mbappe: Francezii s-au săturat să li se dea lecţii de morală şi să li se dea instrucţiuni...

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene

Rusia pierde centrul naval din Crimeea, declară comandantul şef al marinei ucrainene Flota rusă din Marea Neagră a fost nevoită să-şi relocheze aproape toate navele...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.