Numărul intrărilor ilegale în UE a crescut cu 86% în primele şapte luni din 2022

Publicat:

Numărul de intrări ilegale în Uniunea Europeană a crescut în intervalul ianuarie-iulie 2022 cu 86% faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, a informat vineri Agenţia Europeană pentru Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă (Frontex) într-un comunicat preluat de AFP, transmite agerpres.

În iulie, creşterea anuală a fost de 63%, ajungându-se la 34.570 de intrări fără documente legale pe teritoriul european.


Citeşte şi: Bărbatul căutat de tot FBI-ul a fost UCIS într-un lan de porumb – Black News

Frontex precizează că nu a luat în calcul sosirile refugiaţilor ucraineni, al căror număr este estimat la 7,7 milioane începând din februarie, când Rusia a invadat Ucraina.

Prin Balcani au avut loc 14.866 de treceri ilegale ale frontierelor europene, de trei ori mai multe decât în luna respectivă din 2021. Ruta rămâne “cea mai activă”, cu 70.770 de cazuri în primele şapte luni ale anului curent.

Cei mai mulţi dintre cei sosiţi sunt migranţi proveniţi din Siria, Afganistan şi Turcia.

Pe ruta care traversează centrul Mediteranei au intrat în UE din ianuarie până în iulie anul acesta peste 42.500 de migranţi – bilanţ în creştere cu 44% faţă de primele şapte luni din 2021.

Prin estul Mediteranei numărul de migranţi a fost în acelaşi interval de 22.601, mai mult decât dublul celor ajunşi în Europa în intervalul corespunzător al anului trecut.

Din totalul migranţilor detectaţi, mai mult de jumătate au ajuns în Cipru, în special din Siria, Nigeria şi Congo.

Citeşte şi: Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer ‘foarte promiţător’ – Black News

La frontiera de est a Uniunii Europene numărul de treceri ilegale a scăzut cu 32% de la începutul anului, înregistrându-se doar 2.923 de astfel de cazuri. Pe aici au intrat mai ales cetăţeni ucraineni, irakieni şi belaruşi.

În fine, cele 28.000 de treceri ilegale ale frontierei consemnate de ambele părţi ale Canalului Mânecii au reprezentat un bilanţ cu 55% mai ridicat anul acesta decât în primele şapte luni ale anului trecut.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.