Numărul intrărilor ilegale în Uniunea Europeană a crescut în 2022 cu 64% (Frontex)

Publicat:

Numărul intrărilor ilegale în Uniunea Europeană a crescut în 2022 cu 64% comparativ cu anul precedent, ajungând la cel mai ridicat nivel de după 2016, a anunţat vineri agenţia europeană de supraveghere a frontierelor, Frontex, potrivit AFP, scrie agerpres

Conform agenţiei, în 2022 au fost înregistrate 330.000 de intrări ilegale, dintre care 45% pe ruta Balcanilor de Vest.


Numărul cetăţenilor sirieni vizaţi s-a dublat, ajungând la 94.000.

Citește și : TORNADĂ ucigaşă în Alabama (VIDEO)! Cel puţin şase oameni au murit

“Este al doilea an consecutiv cu o creştere puternică a numărului de intrări ilegale”, a precizat Frontex într-un comunicat, adăugând că sirienii, afganii şi tunisienii reprezintă împreună 47% dintre intrările ilegale din 2022.

Pe ruta Balcanilor de Vest, au fost înregistrate 145.600 persoane, o creştere cu 136% faţă de anul precedent.

Pe ruta Mediteranei Centrale, a doua cea mai folosită, numărul traversărilor a depăşit 100.000, adică o creştere de peste 50%.

Circa 10% dintre intrările ilegale au fost efectuate de femei, iar circa 9%, de minori.

Separat, aproape 13 milioane de refugiaţi ucraineni au intrat în UE, prin graniţele terestre, din Ucraina şi Republica Moldova începând cu 24 februarie, când a izbucnit războiul, şi până la finalul anului trecut. Acest număr nu a fost inclus în statistica Frontex privind intrările ilegale în UE.

În aceeaşi perioadă, zece milioane de cetăţeni ucraineni ar fi ieşit din UE prin aceleaşi secţiuni de frontieră.

Citește și : Aleşii americani cer EXPULZAREA lui Bolsonaro

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.