Numărul noilor infectări in Israel a scăzut semnificativ după debutul campaniei de administrare a celei de-a treia doze de vaccin

Publicat:

Numărul noilor cazuri de infectare cu coronavirus din Israel a scăzut semnificativ la câteva luni de la debutul campaniei de administrare a celei de-a treia doze de vaccin, informează agenţia DPA luni, potrivit agerpres

Ministerul Sănătăţii a raportat luni 2.653 de cazuri noi pentru ziua precedentă.


Citește și : Germania reacţionează la dezvăluirile din ‘Pandora Papers’

Între sfârşitul lunii august şi începutul lunii septembrie, Israel a înregistrat peste 11.000 de noi cazuri de infectare pe zi, cea mai mare cifră de la începutul pandemiei. În perioada respectivă, însă, au fost efectuate mai multe teste.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, circa 61% din aproximativ 9,4 milioane de locuitori au fost vaccinaţi cu două doze, iar aproximativ 37% au primit trei doze de vaccin.

Condiţia prealabilă pentru a treia doză este ca a doua doză să fi fost administrată cu cel puţin cinci luni înainte.

La sfârşitul lunii iulie, Israelul a devenit prima ţară din lume care a început administrarea dozei de rapel (booster).

Potrivit ministerului, în prezent 564 de pacienţi COVID-19 se află în stare gravă. În septembrie, cifra depăşea uneori 700. Marea majoritate a celor grav bolnavi nu sunt vaccinaţi, a precizat ministerul.

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat în cadrul şedinţei de cabinet de duminică pe tema coronavirusului: ”Veştile sunt bune. Am început să blocăm tulpina Delta, însă ar fi foarte periculos acum să lăsăm garda jos”.

Citește și : Israelul scoate de pe ‘lista roşie’ trei ţări

Pentru a reduce în continuare numărul de infecţii, guvernul intensifică presiunea asupra persoanelor care au fost vaccinate cu două doze. De duminică, aşa-numitul ”certificat verde” va fi valabil doar până la şase luni după a doua doză de vaccin. După această perioadă, este necesară doza a treia de vaccin.

Chiar şi persoanele care au avut rezultate pozitive la testul de coronavirus trebuie să se vaccineze cel mult după şase luni.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.