X

Numărul persoanelor care au murit după ce au consumat alcool contrafăcut în regiunea rusească Orenburg a ajuns la 26

Numărul persoanelor care au murit după ce au consumat alcool contrafăcut în regiunea rusească Orenburg (sud) a ajuns la 26, au informat sâmbătă autorităţile locale, potrivit DPA, scrie agerpres.   

Bilanţul victimelor a crescut semnificativ după ce acest caz a apărut în presă pe 7 octombrie, chiar dacă 28 de persoane par să fi supravieţuit otrăvirii cu metanol. Câţiva dintre cei care au murit recent se aflau deja în comă.

Citește și : Centrul Carter ar putea trimite o misiune electorală în Venezuela

Guvernatorul regional Denis Pasler a lansat un apel urgent către populaţia locală să se abţină de la cumpărarea de alcool.

Pasler a precizat că au avut loc percheziţii pe scară largă la magazinele care comercializează alcool pentru a elimina băuturile nesigure din circulaţie.

Potrivit autorităţilor, în urma percheziţiilor au fost confiscate peste 1.200 de sticle.

Şase persoane au fost arestate sub suspiciunea de a fi comercializat alcool contrafăcut şi fără licenţă. Se crede că acestea au vândut băutura în principal în oraşul Orsk, din regiunea Orenburg.

Citește și : Jurnaliştii Maria Ressa şi Dmitri Muratov au câştigat premiul Nobel pentru Pace

Tags: alcoolDenis PaslerOrenburgOrsk
Categorii: Diaspora