X

Numărul șomerilor moldoveni – în creștere continuă

Numărul șomerilor moldoveni – în creștere continuă

Tot mai mulți moldoveni completează tabăra șomerilor, iar majoritatea celor afectați de șomaj locuiesc în zonele rurale ale țării. Cel puțin așa arată ultimele date prezentate de Biroul Național de Statistică (BNS).

Potrivit sursei citate, în ultimul trimestru al anului trecut, numărul șomerilor a fost de circa 45 de mii de persoane, fiind mai mare cu 3,8 mii de persoane față de nivelul trimestrului IV al anului 2022.

Totodată, șomajul a afectat într-o proporție mai mare persoanele din mediul rural – 57,2%, comparativ cu cele din mediul rural – 42,8%. Totodată, în aspect de gen nu au existat discrepanțe, bărbații și femeile înregistrând ponderi egale în totalul șomerilor.

Rata șomajului  la nivel de țară a înregistrat valoarea de 4,9%, fiind în creștere cu 0,3 puncte procentuale față de nivelul trimestrului IV al anului 2022 – 4,6%.  Rata șomajului pentru ambele sexe a fost de 4,9%, în mediul rural – 5,4% și în mediul urban – 4,4%.

Rata șomajului la populația în vârstă de 20-64 de ani  a constituit 4,8%, fiind mai mare față de nivelul anului precedent. În funcție de vârstă, cea mai înaltă rată a șomajului este înregistrată în rândul tinerilor de 15-24 ani  – 11,3%.

În același timp, forța de muncă a constituit 919,6 mii de persoane, fiind în creștere cu 1,8% față de trimestrul IV al anului 2022.

Tags: biroul naţional de statisticăBNSnumarul șomerilor in creștererata șomajului în Moldova
Știrile zilei