Numărul ţărilor în care situaţia statului de drept s-a deteriorat este în creştere (WJP)

Publicat:

Numărul ţărilor în care situaţia statului de drept s-a deteriorat este în creştere pentru al doilea an consecutiv în raportul World Justice Project (WJP) 2019 făcut public joi la Washington. Şi România a coborât două poziţii în acest clasament, situându-se pe locul 31 din 126 de state analizate, potrivit Agerpres.

Raportul “Rule of Law Index” realizat de organizaţia independentă World Justice Project a luat în calcul mai multe aspecte, şi anume constrângerile asupra puterilor guvernamentale, situaţia corupţiei, transparenţa guvernării, drepturile fundamentale, ordinea şi securitatea, aplicarea legilor, justiţia civilă şi cea penală, coroborând date provenite din 120.000 de gospodării şi 3800 de studii ale experţilor.


Citește și : Răspunsul Israelului la manifestaţiile din Gaza „ar putea constitui crime împotriva umanităţii” (ONU)

La stabilirea mişcărilor din actualul clasament nu au fost luate în calcul şi poziţiile ocupate de cele 13 state evaluate în plus pentru actuala ediţie faţă de cele 113 din ediţia precedentă a raportului, 2017-2018, precizează autorii.

Scorul obţinut de România o plasează pe locul 20 între cele 24 de ţări evaluate din Uniunea Europeană, Asociaţia europeană a liberului schimb şi regiunea Americii de Nord, precum şi pe locul 2 din 38 de ţări din categoria statelor cu venit mediu-superior, iar între tendinţele semnificative înregistrate pe perioada evaluării se numără o deteriorare în ce priveşte “constrângerile asupra puterilor guvernamentale” şi “transparenţa guvernării”.

De amintit că în clasamentul precedent al WJP, publicat în februarie anul trecut, România urcase trei poziţii faţă de evaluarea precedentă, din 2016, când s-a clasat pe locul 32.

În fruntea clasamentului WJP din acest an privind statul de drept în lume, cu cel mai bun scor, se află, din nou, statele nordice Danemarca, Norvegia şi Finlanda, iar ultimele clasate sunt Republica Democratică Congo, Cambodgia şi Venezuela.

Pe plan global, raportul relevă că numărul ţărilor unde s-a înregistrat un declin al statului de drept este mai mare pentru al doilea an consecutiv decât al celor unde au avut loc îmbunătăţiri la acest capitol. Mai mult, a crescut numărul ţărilor cu un punctaj semnificativ mai slab la factorul “constrângeri asupra puterilor guvernamentale” faţă de ediţia precedentă – în declin în 61 de ţări, staţionare în 23 şi îmbunătăţiri în 29 de ţări -, ceea ce semnalează o creştere a autoritarismului, notează autorii.

“Această degradare în ce priveşte statul de drept în general şi controlul asupra puterii executive în special este profund îngrijorătoare”, a comentat Elizabeth Andersen, director executiv al WJP.

Citește și : Premieră la summitul Trump-Kim: Liderul nord-coreean a vorbit cu reporterii străini

În plan regional, în zona Uniunii Europene, EFTA şi Americii de Nord în fruntea clasamentului se află tot Danemarca, urmată de Norvegia şi Finlanda, iar cele trei state cu cel mai slab scor din această zonă sunt Croaţia, Bulgaria şi Ungaria (care ocupă locul 57 pe plan global, din totalul celor 126).

“Un stat de drept autentic stă la baza justiţiei, şanselor şi păcii în orice comunitate”, a subliniat William H. Neukom, fondator şi CEO al WJP. “Nicio ţară nu a reuşit o concretizare perfectă a statului de drept. Indexul WJP privind statul de drept doreşte să fie un prim pas în stabilirea de jaloane, promovarea reformelor, susţinerea de programe şi aprofundarea aprecierii şi înţelegerii importanţei fundamentale a statului de drept”, a adăugat acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.