Numărul traversărilor ilegale ale graniţelor la frontierele externe ale UE a crescut cu 73% în primele zece luni ale anului faţă de 2021 (Frontex)

Publicat:

Numărul traversărilor ilegale ale graniţelor la frontierele externe ale Uniunii Europene a crescut cu peste 70% în perioada ianuarie-octombrie, potrivit calculelor preliminare publicate luni de Frontex (Agenţia europeană pentru poliţie de frontieră şi gardă de coastă), transmite Reuters, potrivit agerpres

Frontex a detectat aproximativ 275.500 intrări neautorizate la frontierele externe în primele zece luni ale lui 2022, cu 73% mai mult faţă de anul trecut şi cel mai ridicat nivel din 2016.


Citește și: ATAC armat într-un campus universitar din SUA! Trei oameni au fost UCIȘI și alți doi răniți

Doar în octombrie, circa 36.500 de persoane au traversat ilegal graniţele UE, cu 47% mai mult decât în octombrie 2021.

Agenţia menţionează că ruta Balcanilor de vest rămâne cea mai activă, numărul trecerilor clandestine detectate fiind de aproape trei ori mai mare în octombrie decât acum un an.

Această situaţie se explică în primul rând prin faptul că se abuzează de regimul de acces fără vize în regiune, precum şi prin tentativele repetate de intrare în UE ale migranţilor proveniţi în principal din Burundi, Afganistan şi Irak aflaţi deja în Balcanii de vest, a mai indicat Frontex.

A doua cea mai aglomerată rută folosită de migranţi pentru a ajunge în UE este cea prin Mediterana centrală, intrările ilegale în UE pe această cale crescând cu aproape 50% faţă de anul trecut.

Citește și: Apar noi detalii despre TERORISTA din Istanbul! Se pregătea să fugă în Grecia

În contrast, au fost detectate mai puţine intrări ilegale de migranţi de pe rutele din Mediterana de vest şi Africa de vest şi la graniţa terestră de est.

În acelaşi timp, traversările ilegale ale Canalului Mânecii dinspre UE în Marea Britanie au crescut cu 70% în primele luni ale lui 2022, ajungând la 62.323.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.