Numirea fostul premier australian la conducerea unui minister britanic provoacă un val de polemici: ‘Este un misogin şi un homofob!’

Publicat:

Guvernul britanic este supus unor presiuni tot mai mari ca să renunţe la planurile sale de a-l numi pe fostul premier al Australiei, Tony Abbott, într-o înaltă funcţie în Ministerul Comerţului al Regatului Unit, criticii acuzându-l pe Abbott de atitudini misogine, informează vineri dpa, potrivit agerpres.

Tony Abbott a sosit la Londra săptămâna aceasta înainte de aşteptata sa numire la Ministerul Comerţului britanic, poziţie care l-ar împuternici să negocieze asupra tranzacţiilor globale post-Brexit.


Citeşte şi: ULTIMUL vapor pe aburi din lume s-a ciocnit de mal: 17 oameni au fost răniţi!

Însă în ultimele două zile, controversele au escaladat în condiţiile în care parlamentari ai opoziţiei au contestat vehement o astfel de numire, date fiind acţiunile din trecut împotriva lui Abbott.

Ministrul laburist pentru egalitate de şanse, Marsha de Cordova, a notat vineri pe Twitter că “este timpul ca premierul să facă ce trebuie”, după ce a trimis o scrisoare guvernului în care atenţionează că opiniile lui Abbott sunt atât “periculoase”, cât şi “dezbinătoare”.

Tony Abbott a declarat anterior că se simte “un pic ameninţat” de homosexualitate, iar în 2012 a fost acuzat de misoginism de fosta şefă a executivului australian Julia Gillard, în cadrul unui discurs exploziv în parlament.

La rândul său, lidera Scoţiei, Nicola Sturgeon l-a descris joi drept “sexist” şi a amintit de acţiunile lui trecute împotriva drepturilor comunităţii LGBTQ şi a accesului la avort. Abbott “nu este persoana care ar trebui să fie emisarul pentru comerţ al Regatului Unit”, a spus Sturgeon pentru Sky News.

Citeşte şi: Atena DEZMINTE discuţiile cu Ankara

Ministrul britanic al sănătăţii Matt Hancock a fost întrebat joi în direct la Sky News dacă el crede că Abbott este “persoana potrivită ca să ne reprezinte (pe britanici), chiar dacă el este un misogin homofob?”. Hancock a răspuns pur şi simplu că Abbott este “de asemenea un expert în domeniul comerţului”.

Actualul premier australian Scott Morrison a fost de asemenea întrebat în legătură cu această controversă. “El ştie multe despre comerţ. Îi urez numai bine fostului premier”, a spus Morrison vineri.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Partidul Laburist, favorit în alegerile parlamentare ce au loc joi în UK

Partidul Laburist, favorit în alegerile parlamentare ce au loc joi în UK Aproximativ 46 de milioane de britanici sunt aşteptaţi joi la secţiile de votare...

SUA sărbătoresc astăzi 248 de ani de independență

SUA sărbătoresc astăzi 248 de ani de independență Statele Unite ale Americii celebrează astăzi Ziua Independenței, marcând 248 de ani de la adoptarea Declarației de...

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova

Iohannis: Continuăm să acționăm în sprijinul Ucrainei și R.Moldova „Alături de Statele Unite și de partenerii noștri europeni și globali, continuăm să acționăm în sprijinul...

Planul lui Trump pentru NATO

Planul lui Trump pentru NATO Foști oficiali de securitate națională și experți în materie de apărare ce ar putea face parte dintr-o potențială nouă administrație...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.