X

Numirea generalului Dvornikov în funcţia de comandant al războiului din Ucraina, o ‘încercare de a centraliza comanda şi controlul’ (minister britanic)

Ministerul Apărării din Marea Britanie notează, în raportul publicat zilnic, că numirea de către Rusia a generalului Alexander Dvornikov în funcţia de comandant al războiului din Ucraina ”reprezintă o încercare de a centraliza comanda şi controlul”, transmite BBC, scrie news.ro .  

”Incapacitatea de a uni şi coordona activitatea militară a împiedicat până în prezent invazia Rusiei”, se mai precizează în raportul ministerului.

Citește și : Boris Johnson şi-a cerut din nou scuze, însă a refuzat să demisioneze din cauza ‘Partygate’

Dvornikov are experienţă anterioară de comandă în Siria şi, din 2016, conduce districtul militar de sud al Rusiei, care se învecinează cu regiunea Donbas a Ucrainei (est).

Numirea sa în funcţia curentă arată că rezistenţa ucraineană şi planificarea ineficientă anterioară războiului au forţat Rusia să îşi reevalueze operaţiunile, adaugă Ministerul Apărării din Marea Britanie.

S-a anunţat la începutul acestei săptămâni că generalul – care are un istoric de tactici brutale în Cecenia şi Siria (este numit “Măcelarul din Siria”) – va conduce noua etapă a războiului Rusiei în estul Ucrainei.

Citește și : Macron: Putin a ‘decis să nu se oprească’ în Ucraina deoarece ‘are nevoie de o victorie militară’

 

Tags: Alexander DvornikovDonbasmarea britanierazboiucraina
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina