Dumitru Ivanov susține că un nou viceprimar nu poate fi numit înainte de finalizarea procedurii de eliberare din funcție a celui precedent și că, în acest caz, nu ar fi fost respectați pașii necesari, inclusiv prezentarea unui raport de activitate și a motivelor care au stat la baza demiterii.
„Nu poți numi un viceprimar pe o poziție la care nu a fost epuizată procedura de demitere a viceprimarului anterior. De ce nu s-a respectat o procedură simplă de demitere în Consiliul Municipal Chișinău, cum s-a făcut anterior?”, a declarat consilierul municipal.
Dumitru Ivanov a avertizat că eventualele nereguli în procedura de numire ar putea genera, în opinia sa, probleme juridice pentru cetățeni, în special în domeniul urbanismului și construcțiilor.
„Noi riscăm să avem oameni care vor sta la rând cu anii să-și facă dreptate în judecăți pentru apartamentele procurate. Pentru că noi avem un viceprimar numit pe o funcție importantă în Chișinău, o funcție de urbanism și construcții. O funcție la care fiecare decizie influențează vieți omenești, banii strânși de oameni de ani de zile. Lucrurile în Primăria Chișinău trebuie făcute corect, iar locuitorii trebuie să beneficieze de acte legale, nu de improvizații” a declarat consilierul municipal al Fracțiunii Partidului Acțiune și Solidaritate.
Prin demersul înaintat, fracțiunea PAS solicită verificarea legalității eliberării din funcție a Irinei Gutnic și a numirii Svetlanei Dogotaru, precum și suspendarea procedurii până la finalizarea controlului administrativ.

