Nuntă însângerată în Afganistan! Petrecăreţii s-au trezit cu tavanul în cap

Cel puţin 45 de persoane au fost rănite în nord-estul Afganistanului după ce acoperişul unei case s-a prăbuşit în timpul unei ceremonii de nuntă, a anunţat marţi poliţia, transmite dpa, potrivit agerpres.

Potrivit autorităţilor, tragicul incident a avut loc luni, în provincia Kapisa, într-un sat din districtul Nijrab.

Citeşte şi: Berlinul anunţă că diplomaţii germani declaraţi indezirabili în Rusia au revenit în Germania – Black News

Răniţii au fost transportaţi la un spital local pentru îngrijiri, a adăugat poliţia, precizând că cei mai mulţi sunt în stare stabilă.

Nu este clar deocamdată ce anume a cauzat prăbuşirea, însă astfel de incidente nu sunt neobişnuite în timpul sezonului ploios într-o ţară unde case sunt construite cu o structură de rezistenţă precară.

Autoritatea afgană pentru gestionarea dezastrelor a raportat luna trecută că zeci de oameni au murit şi peste 100 au fost răniţi în decursul a două săptămâni de ploi. În plus, au murit animale şi sute de locuinţe au fost avariate.

Citeşte şi: Infirmierii din Anglia fac din nou în grevă pentru a obţine salarii mai mari

Decenii de conflict, cuplate cu degradarea mediului şi investiţii insuficiente în gestionarea riscurilor de dezastre, au contribuit la creşterea vulnerabilităţii afganilor, potrivit Naţiunilor Unite.

ONU a mai afirmat că Afganistanul trece prin cea mai mare şi mai severă criză umanitară din lume, avertizând că milioane de oameni riscă foametea în lipsa ajutorului umanitar.

Tags: Afganistandistrictul Nijrabnuntaprovincia Kapisa
Categorii: Știrile zilei