Nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle a generat creşterea numărului de turişti la Castelul Windsor

Publicat:

Nunta Prinţului Harry cu logodnica sa, actriţa americană Meghan Markle, a generat creşterea numărului de turişti la Castelul Windsor, cu aproape cinci luni înainte de a avea loc, evenimentul fiind programat pe 19 mai.

Prinţul Harry şi Meghan Markle se vor căsători la Capela St. George a Castelului Windsor, potrivit news.ro.


Potrivit unei surse a tabloidului Daily Star Sunday, care s-a aflat la Castelul Windsor în urmă cu o săptămână, „cozile formate de vizitatori erau uriaşe – mult mai mari decât au fost vreodată. Imediat ce au intrat în castel, toată lumea s-a îndreptat în linie dreaptă către capelă”.

Citește și : Angela Merkel va colabora cu Franţa pentru a ţine unită Uniunea Europeană

Potrivit unui purtător de cuvânt al Castelului Windsor, numărul vizitatorilor la unele atracţii din oraş au crescut cu 40%.

„Windsor figurează de obicei în primele locuri pe listele de destinaţii ale turiştilor, dar vestea nunţii regale duce la creşterea numărului vizitatorilor. Va dura o vreme înainte de a putea evalua impactul pe care l-a avut nunta regală asupra turismului la Windsor, dar deocamdată ştim că hotelurile au făcut deja multe rezervări înainte de şi pe durata weekendului în care va avea loc evenimentul”, a adpugat purtătorul de cuvânt.

Tarifele pentru cazarea la hoteluri din oraşul Windsor au ajuns până la 629 de lire sterline pe noapte la scurt timp după anunţul logodnei prinţului Harry cu Meghan Markle, care a fost făcut la începutul lunii noiembrie.

Familia regală britanică va plăti pentru nuntă, inslusiv ceremonia, muzica, florile şi recepţia, a scris BBC.

Prinţul Harry şi Meghan Markle au o relaţie din iulie 2016. Într-un interviu acordat Vanity Fair, Meghan Markle spunea, referindu-se la relaţia cu prinţul Harry: „Suntem doi oameni cu adevărat fericiţi şi îndrăgostiţi”.

Meghan Markle, în vârstă de 36 de ani, a afirmat că va renunţa la actorie şi că, odată cu rolul pe care îl va avea, îşi va concentra energia în cauze importante pentru ea. Deja este implicată în cauze umanitare şi apără drepturile femeilor în Organizaţia Naţiunilor Unite. Actriţa protestantă se va converti la catolicism înainte de nuntă şi intenţionează să devină cetăţean britanic.

Meghan Markle s-a născut pe 4 august 1981, în Los Angeles. A devenit cunoscută graţie rolului Rachel Zane din serialul de televiziune „Suits” şi s-a remarcat apoi şi serialul „Fringe”. S-a căsătorit cu managerul Trevor Engelson în 2011, însă cei doi s-au despărţit în mai 2013 şi au divorţat în august 2013.

Prinţul Harry, născut pe 15 septembrie 1984, este cel mai tânăr fiu al prinţului Charles şi al prinţesei Diana. În prezent, prinţul Harry ocupă locul al cincilea în linia de succesiune la tronul britanic, după tatăl lui, fratele mai mare – prinţul William – şi cei doi copii ai acestuia – prinţul George şi prinţesa Charlotte.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”

S-a stins din viață Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar” Jon Landau, producătorul premiat cu Oscar pentru „Titanic” şi „Avatar”, care...

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT)

Detalii interne privind inteligența artificială ale OpenAI au fost furate înntr-un atac cibernetic în 2023 (NYT) Un hacker a avut acces la sistemele interne de...

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august

Armata germană va înceta să exploateze baza aeriană din Niger pe 31 august Armata germană va înceta să exploateze baza sa de transport aerian din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.