Poliţia germană a arestat o fată de 15 ani acuzată de uciderea fratelui ei vitreg în vârstă de trei ani şi jumătate pe care l-ar fi înjunghiat mortal, a anunţat joi un purtător de cuvânt al poliţiei din oraşul Bielefeld, citat de DPA, potrivit agerpres.
Anchetatorii sunt de părere că adolescenta i-a provocat răni fatale copilului miercuri noapte, a declarat anterior poliţia într-un comunicat.
Citește și: Iranul A RELUAT îmbogățirea uraniului la Fordo
Ea a fugit apoi de la locul faptei şi a urmat o căutare intensă în statul Renania de Nord-Westfalia (vest), folosindu-se câini şi un elicopter.
Autorităţile au alertat publicul joi dimineaţă devreme
Nu există un motiv clar pentru care fata ar fi înjunghiat mortal copilul, a precizat poliţia.
Citește și: Alertă FALSĂ de deturnare pe cel mai mare aeroport olandez – VIDEO
Potrivit unei purtătoare de cuvânt a poliţiei, băiatul a fost găsit de un membru al familiei sale. Ea nu a oferit niciun detaliu dacă în locuinţă s-a aflat şi o altă persoană când a avut loc crima.
Incidentul s-a petrecut în Detmold, un oraş de aproximativ 70.000 de locuitori.