O adolescentă răpită, salvată în nordul Californiei cu ajutorul aplicaţiei Snapchat

Publicat:

O adolescentă de 14 ani care fusese drogată şi răpită a fost localizată şi salvată de poliţie în San José, nordul Californiei, datorită aplicaţiei Snapchat pe care o avea instalată pe telefon, relatează AFP, scrie agerpres.

”Victima folosise contul de Snapchat pentru a-şi anunţa prietenii că fusese răpită şi nu ştia unde se află. Prietenii victimei au localizat-o folosind aplicaţia Snapchat şi au cerut ajutor”, a explicat vineri, într-un comunicat, poliţia din San José.


Citește și : Consumatorii din UE mai bine protejaţi, datorită noilor competenţe ale autorităţilor naţionale de protecţie a consumatorilor

Când au ajuns la motelul în care se afla sechestrată adolescenta, poliţiştii au identificat un suspect care ieşea dintr-o cameră şi au descoperit victima.

Ancheta a dezvăluit că suspectul, Albert Vasquez, în vârstă de 55 de ani, o întâlnise pe fată cu puţin timp înainte într-un mic oraş din apropiere şi că îi dăduse anumite substanţe pentru a o droga.

Vasquez a contactat apoi doi presupuşi complici pentru a ajuta la transportarea victimei, care a fost violată, potrivit unui comunicat al poliţiei. Cei trei suspecţi au fost inculpaţi şi încarceraţi.

Citește și : România, Polonia, Ungaria şi Republica Moldova, interesate de facilităţile de stocare a gazelor naturale din Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

R.Moldova, împrumut de 98 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor regionale

R.Moldova, împrumut de 98 de milioane de euro pentru reabilitarea drumurilor regionale Republica Moldova va primi un împrumut de 98 de milioane de euro pentru...

Proiectul de lege pentru organizarea și funcționarea Camerelor Agricole, consultat la Căușeni

Proiectul de lege pentru organizarea și funcționarea Camerelor Agricole, consultat la Căușeni Astăzi, la Căușeni, a avut loc un eveniment dedicat consultărilor pe marginea proiectului...

Peste 40 de copii din R. Moldova și Ucraina participă la tabăra ‘Divosvit’

Peste 40 de copii din R. Moldova și Ucraina participă la tabăra 'Divosvit' Excursii, jocuri interactive și multă socializare. De asta vor avea parte 40...

Universitatea Slavonă își suspendă activitatea. Studenții urmează să fie transferați în cadrul altor universități

Universitatea Slavonă își suspendă activitatea. Studenții urmează să fie transferați în cadrul altor universități Ministerul Educației și Cercetării informează candidații la admiterea 2024 despre suspendarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.