O ambarcaţiune cu 39 de refugiaţi sirieni s-a scufundat în largul coastelor libaneze

Publicat:

Un copil de cinci ani şi-a pierdut viaţa şi alte patru persoane au fost rănite după ce o ambarcaţiune cu 39 de refugiaţi sirieni la bord s-a scufundat sâmbătă dimineaţă în nordul coastelor libaneze, a anunţat guvernul de la Beirut, citat de EFE, potrivit agerpres.

Potrivit primelor date ale anchetei, o unitate militară de lângă portul Abdeh (nord) a primit un mesaj de alertă la ora locală 04.00 (01.00 GMT) de la vasul care se scufunda, a declarat pentru agenţia dpa o sursă din armata libaneză.


Citește și : Turcia a cerut ajutorul Franţei în Consiliul de Securitate al ONU pentru acordul asupra provinciei siriene Idlib (ministru)

Guvernul a precizat că ambarcaţiunea cu refugiaţi naviga spre Cipru, în timp ce, conform sursei militare, vasul se îndrepta spre Grecia.

Majoritatea celor aflaţi la bord au fost salvaţi.

O sursă din cadrul Crucii Roşii libaneze a declarat că echipele acesteia i-au transferat pe răniţi la un spital din nordul Libanului. Aceştia au acuzat probleme respiratorii şi răni minore, a precizat sursa.

Citește și : Nouă copii ucişi şi patru răniţi de o bombă în provincia afgană Faryab

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

38 de troleibuze, aduse la Chișinău și lansate spre sfârșitul lunii august

38 de troleibuze, aduse la Chișinău și lansate spre sfârșitul lunii august La Chișinău sunt aduse 38 de troleibuze și mai urmează să vină alte...

Moldova atrage atenția internațională în revista Wanderlust

Moldova atrage atenția internațională în revista Wanderlust Moldova – destinație turistică încă nedescoperită a Europei – atrage atenția internațională printr-un articol de 7 pagini publicat...

Export de grâu a înregistrat cele mai mari volume din ultimii 4 ani

Export de grâu a înregistrat cele mai mari volume din ultimii 4 ani Prima jumătate a anului 2024 a înregistrat cele mai mari volume de...

Parlamentarii intră în vacanță. Vezi unde se vor odihni deputații

Parlamentarii intră în vacanță. Vezi unde se vor odihni deputații Două ședințe îi mai despart pe deputați de vacanță. Cel puțin în fața camerelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.