X

O autospecială de la Autosalubritate a doborât un pilon

O autospecială de la Autosalubritate a doborât un pilon

O autospecială a Regiei „Autosalubritate” a derapat de pe traseu, s-a lovit de un gard și a doborât un pilon de telecomunicații pe o stradă din capitală. Potrivit întreprinderii municipale, șoferul a pierdut controlul volanului după ce i s-ar fi făcut rău, iar autospeciala s-a deplasat în spatele, tamponând o mașină ce venea în urma sa, transmite IPN.

„Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incidentului. Colegul nostru a fost preluat de urgență de o ambulanță, unde a primit îngrijiri medicale de specialitate. După investigațiile medicale necesare, acesta se află acum în afara oricărui pericol”, menționează conducerea întreprinderii.

Șoferul autospecialei activează de câteva luni în cadrul întreprinderii, având și o experiență de 4 ani ca șofer de ambulanță. Înainte de a ieși la traseu, conducătorul a trecut controlul medical de rutină, nefiind identificate probleme de sănătate.

Regia precizează că autospeciala accidentată a fost achiziționată în 2018.

Tags: autospecială de la Autosalubritatedoborâtun pilon
Categorii: SocialȘtirile zilei