O avalanșă a ucis doi schiori în regiunea Nagano din Japonia

O avalanșă a ucis doi schiori în regiunea Nagano din Japonia. Alți turiști au reușit să se salveze, anunță autoritățile japoneze , informează mediafax.

Corpurile a doi bărbați surprinși duminică de o avalanșă au fost găsite în prefectura Nagano, Japonia, potrivit BBC.

Citește și : Americanii se pregătesc de un conflict militar cu China

Căutări extinse au avut loc după incidentul, care s-a petrecut pe versantul estic al muntelui Hakuba Norikura.

Autoritățile japoneze nu au dezvăluit identitatea acestora, dar au confirmat că făceau parte dintr-un grup de cinci schiori străini.

Poliția locală a anunțat că bărbații se aflau în afara pârtiei de schi, fiind separați de restul grupului atunci când a avut loc avalanșa. Ceilalți trei schiori au reușit să coboare în siguranță de pe munte.

O avertizare de ninsoare și avalanșe rămâne în vigoare pentru această zonă, după ce săptămâna trecută zăpada a acoperit o mare parte din regiune.

Citește și : O companie rusească oferă recompense soldaţilor pentru distrugerea tancurilor occidentale în Ucraina

Prefectura Nagano, care a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă din 1998, este populară printre turiști în sezonul de iarnă, atrăgând numeroși schiori atât din Japonia, cât și din străinătate.

This post was last modified on 30/01/2023 16:53 16:53

Tags: avalanşăHakuba NorikuraJaponiaNaganoschiori
Categorii: Știrile zilei