
O moldoveancă a fost găsită sâmbătă, 11 ianuarie, într-o stare de confuzie pe străzile din Lecce, Italia, de către niște trecători care au alertat imediat poliția. Femeia, care lucrează în Italia ca badantă, le-a povestit polițiștilor că ar fi fost violată în urmă cu câteva zile.
Ulterior, aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale și asistență psihologică, conform protocolului pentru cazuri de violență sexuală, transmite realitatea.md.
Citeşte şi: O adolescentă batjocorită în ultimul hal de către concubinul mamei sale – Stiripesurse.md
Potrivit sursei citate, ea ar fi fost agresată de mai multe persoane, ale căror identități sunt încă în curs de verificare. Astfel, din cauza gravității acuzațiilor, autoritățile italiene a activat protocolul „cod roșu”.
Totodată, îngrijitoarea moldoveancă a fost supusă unor examinări medicale amănunțite, inclusiv teste de laborator și prelevări de probe pentru clarificarea detaliilor incidentului. Investigațiile sunt în curs, iar victima rămâne internată în spital pentru a finaliza toate examinările clinice necesare.
Autoritățile din Italia continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte ale cazului și pentru a identifica persoanele implicate.