O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean

Publicat:

O bandă de traficanţi de droguri planifica asasinarea vicepremierului muntenegrean Dritan Abazovic (foto) ca răzbunare pentru arestarea recentă a mai multor membri ai acesteia, a anunţat luni ministerul de interne de la Podgoriţa, transmite AFP, potrivit agerpres.

Poliţia muntenegreană i-a arestat săptămâna trecută pe Slobodan Kascelan, presupusul şef al acestei grupări cunoscute sub numele de “clanul Kavac”, localitate din golful Kotor, pe coasta adriatică, precum şi pe alţi cinci membri ai acestei grupări infracţionale.


Citește și : PPE cere BLOCAREA fondurilor europene pentru Cehia

Membrii acestei bande duc un război nemilos împotriva unei bande rivale din localitatea învecinată, Skaljari, după dispariţia în 2014, într-un port spaniol, a aproximativ 300 de kilograme de cocaină, potrivit presei locale.

Aceste reglări de conturi au provocat de atunci peste 40 de victime, în Muntenegru, Serbia, dar şi în Grecia, Spania, Ucraina şi Austria.

După aceste arestări, vicepremierul Dritan Abazovic a salutat “cel mai mare succes din ultimul deceniu” în lupta împotriva infracţionalităţii organizate.

Autorităţile au dezvăluit însă luni detaliile unui plan de răzbunare pregătit de membrii acestei bande.

Aceştia intenţionau “să întreprindă acţiuni menite să pună în pericol viaţa vicepremierului (…) ca răspuns la arestările şi urmărirea penală pentru comiterea infracţiunilor”, a declarat ministerul de interne într-un comunicat de presă.

Ei sunt acuzaţi pentru diverse infracţiuni, inclusiv crime.

Alţi opt membri sunt căutaţi de poliţie.

“Avem de-a face cu grupuri infracţionale cu influenţă regională”, a mai spus Abazovic.

Citeşte şi: UE îşi deschide porţile pentru americanii vaccinaţi – Black News

“Muntenegru va înfrunta infracţionalitatea organizată (…). Promitem că ea nu va domni în această ţară”, a spus el.

Muntenegru are o populaţie de 620.000 de locuitori şi este considerat o placă turnantă pentru traficul de ţigări şi droguri.

Se crede că bandele locale au legături directe cu grupuri infracţionale din America de Sud, ceea ce le oferă o poziţie dominantă în livrarea de cocaină în Europa.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor

Propunerea neașteptată din partea conducerii din Premier League care a stârnit controverse în rândul cluburilor Oficialii din Premier League vor să introducă interviuri cu jucătorii...

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026

Prețul biletelor pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice şi Paralimpice de iarnă din 2026, de la Milano şi Cortina...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.