X

O barcă supraaglomerată S-A RĂSTURNAT în Nigeria! Cel puţin 29 de oameni au murit, majoritatea sunt copii

Cel puţin 29 de persoane au murit, majoritatea copii, când o barcă supraîncărcată s-a scufundat marţi seară în nordul Nigeriei, iar alte 13 persoane sunt încă date dispărute, au anunţat miercuri autorităţile locale, potrivit agerpres.

”Am recuperat 29 de cadavre între noaptea trecută şi această dimineaţă şi am salvat şapte persoane. Căutarea celorlalte 13 cadavre este în curs de desfăşurare. Majoritatea victimelor sunt copii cu vârste cuprinse între 8 şi 15 ani”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al pompierilor din statul Kano, Saminu Abdullahi.

Citeşte şi: Omicron a ajuns şi în America Latină! Brazilia a făcut anunţul! – Black News

Ambarcaţiunea care s-a scufundat era supraîncărcată, cu mai mult de 35 de persoane în plus, în condiţiile în care nu putea transporta decât 12 persoane, potrivit purtătorului de cuvânt.

Copiii erau elevi ai şcolii coranice din satul Badau şi mergeau să participe la o ceremonie religioasă care marca ziua de naştere a profetului Mahomed în oraşul Bagwai, de cealaltă parte a râului.

Citeşte şi: FAA dezvăluie accidental peste 700 de zboruri anterioare necunoscute ale lui Jeffrey Epstein – Black News

Luna trecută, şapte fete s-au înecat când barca lor s-a răsturnat în statul vecin Jigawa.

Naufragiile sunt frecvente pe râurile din Nigeria. Principalele cauze sunt supraîncărcarea şi lipsa de întreţinere a ambarcaţiunilor, nerespectarea normelor de siguranţă şi vremea nefavorabilă.

Tags: BadauBagwaibarca scufundatacopiiNigeriaSaminu Abdullahistatul Kano
Categorii: Știrile zilei