O braziliancă de 97 de ani s-a vindecat de coronavirus (VIDEO)

Publicat:

Când brazilianca Gina Dal Colleto, în vârstă de 97 de ani, a fost internată în spital cu simptome de coronavirus, la 1 aprilie, puţini credeau că va supravieţui virusului mortal. Duminică, însă, ea a fost externată din spitalul Vila Nova Star din Sao Paulo în aplauzele doctorilor şi asistentelor, devenind astfel cea mai vârstnică supravieţuitoare a COVID-19 din Brazilia, ţara din America de Sud cea mai afectată de epidemie, relatează luni Reuters, potrivit agerpres.

Recuperarea sa neaşteptată a reprezentat o rază de speranţă pentru Brazilia, unde coronavirusul a expus un sistem sanitar fragil şi a stârnit dezbateri politice aprige pe tema celei mai bune strategii pentru stoparea răspândirii virusului şi susţinerea economiei ţării.


Citeşte şi: Trump şi Putin salută ‘marea importanţă’ a acordului OPEC

Singura supravieţuitoare a unei familii provenite din Italia, formată din unsprezece surori, Dal Colleto trăieşte singură în oraşul-port Santos, a precizat într-un comunicat Rede D’Or Sao Luiz, care administrează spitalul Vila Nova Star.

“Deşi are aproape un secol de viaţă, Gina are o rutină foarte activă şi îi place să meargă pe jos, să facă cumpărături şi să gătească”, se arată în comunicatul care precizează că femeia are “şase nepoţi şi cinci strănepoţi”.

În spital, lui Dal Colleto i s-a administrat tratament cu oxigen şi a fost internată la terapie intensivă, se arată în comunicat.

Citeşte şi: TORNADĂ UCIGAŞĂ în SUA (VIDEO): Şase oameni am murit!

Duminică, Ministerul Sănătăţii din Brazilia a anunţat că 1.223 de persoane au murit în urma epidemiei, cu 99 mai multe decât în ziua precedentă. Brazilia are 22.169 de cazuri confirmate.

Preşedintele brazilian, Jair Bolsonaro, de extremă-dreapta, fost căpitan de armată, a criticat măsurile de distanţare socială impuse de guvernatorii statelor şi chiar propriii oficiali din sistemul sanitar. El vrea ca economia să repornească, argumentând că închiderea pe perioade prelungite reprezintă un risc mai mare decât o boală pe care o numeşte “o mică răceală”. Această poziţie îl costă însă în sondaje. În majoritatea nopţilor, în oraşele din Brazilia, locuitorii aflaţi în izolare obişnuiesc să lovească în oale şi tigăi în semn de protest faţă de modul în care Bolsonaro gestionează criza.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

11 furturi în două luni. Un chișinăuian a ajuns pe mâna poliției

11 furturi în două luni. Un chișinăuian a ajuns pe mâna poliției Un bărbat de 33 ani din municipiul Chișinău a fost reținut de poliție...

Trei candidați la funcția de membru al CSM și un candidat în Colegiul disciplinar al judecătorilor nu au promovat evaluarea Comisiei Vetting

Trei candidați la funcția de membru al CSM și un candidat în Colegiul disciplinar al judecătorilor nu au promovat evaluarea Comisiei Vetting Comisia Vetting a...

 Benzina și motorina se vor ieftini

Benzina și motorina se vor ieftini Benzina și motorina se vor ieftini marți cu 11 și 12 bani.  

Vlah invocă că este intimidată și filată

Vlah invocă că este intimidată și filată Fosta bașcană Irina Vlah, care a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale din toamnă, invocă că, din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.