X

O campanie naţională de vaccinare împotriva poliomielitei începe în Afganistan

O campanie naţională de vaccinare împotriva poliomielitei va începe luni în Afganistan, au anunţat reprezentanţii Fondului Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite (UNICEF), citaţi de DPA, potrivit agerpres

“Vaccinaţi-vă copiii împotriva poliomielitei şi protejaţi-le viitorul!”, a scris reprezentanţii UNICEF într-un mesaj publicat duminică pe Twitter, adresat familiilor din această ţară afectată de război.

Citește și : Un virolog german avertizează că nu trebuie să se renunţe la instrumentul important al testării pe scară largă

Aceasta va fi prima campanie din ultimii trei ani prin intermediul căreia vaccinul anti-polio va putea să ajungă la toţi copiii din Afganistan, inclusiv la peste 3,3 milioane de copii din anumite regiuni ale ţării care nu au beneficiat de acces la vaccinare după ce talibanii au refuzat să permită imunizările.

Oficialii din domeniul sănătăţii au spus că noua campanie doreşte să protejeze un număr de aproape 10 milioane de copii cu vârste mai mici de cinci ani împotriva unui virus care poate să provoace paralizii şi decese.

Afganistan şi Pakistan sunt unele dintre puţinele ţări din lume în care poliomielita este o boală endemică.

Citește și : Poliţia a descoperit o plantaţie de canabis ilegală în interiorul unui fost hotel în vestul Germaniei

 

Campania naţională de vaccinare din Afganistan a fost negociată cu liderii talibani de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi UNICEF, însă îngrijorările legate de securitate continuă să existe, deoarece echipele care administrau vaccinuri anti-polio au fost atacate în repetate rânduri în această ţară.

În trecut, talibanii au acuzat echipele de vaccinare împotriva poliomielitei că strângeau informaţii despre militarii lor, însă ei asigură în prezent guvernarea de facto din Afganistan, după ce au înlăturat de la putere în luna august Guvernul de la Kabul, care era susţinut de comunitatea internaţională.

Tags: AfganistanPoliomielitarazboiUnicef
Categorii: Știrile zilei