O caravană formată din 300 de migranţi, inclusiv femei şi copii, oprită în sudul Mexicului

Publicat:

O caravană formată din circa 300 de migranţi, majoritatea provenind din ţări din America Centrală, a fost oprită luni la Chiapas, în sudul Mexicului, în timp ce încerca să ajungă la frontiera cu SUA, potrivit poliţiei, informează marţi AFP, potrivit agerpres

Grupul, format majoritar din guatemalezi, hondurieni şi salvadorieni, precum şi câţiva haitieni, a fost oprit din marşul său către frontiera de nord a Mexicului de un amplu dispozitiv de gărzi naţionale, potrivit unui raport al poliţiei statului mexican Chiapas. Agenţi de la Imigraţie i-au controlat pe aceşti migranţi, inclusiv pe femei şi copii, înainte de a aresta 80 dintre ei.


Citește și : Uraganul Ida a lovit coastele Lousianei cu o viteză a vântului de 240 km/h

Potrivit unor imagini ale mass-media locale, migranţi au aruncat pietre asupra gărzilor naţionale care le blocau drumul.

Acest grup de migranţi, format iniţial din 700 de persoane, a plecat sâmbătă din Tapachula, la frontiera cu Guatemala. Însă după mai multe confruntări cu poliţia, mai mulţi dintre ei, în principal familii, au preferat să renunţe la călătoria lor.

Cei care au putut să scape de controalele poliţiştilor s-au refugiat la comunităţi din zonă, înainte de a se regrupa pentru a-şi relua drumul.

Institutul pentru Migraţie mexican a anunţat între timp că a disponibilizat doi dintre agenţii săi care au fost văzuţi într-o înregistrare video cum loveau migranţi ce făceau parte din această caravană plecată sâmbătă.

O altă caravană formată din circa 200 de migranţi a plecat luni din acelaşi oraş, tot în scopul de a ajunge în SUA.

Aceste caravane de migranţi, dintre care mulţi sunt minori, s-au înmulţit după instalarea preşedintelui Joe Biden la Casa Albă. Spre deosebire de predecesorul său republican Donald Trump, care a fost radical împotriva migranţilor şi a ridicat un zid la graniţa cu Mexicul, democratul Joe Biden a manifestat o atitudine mai tolerantă faţă de migraţie şi a anulat în februarie finanţarea alocată continuării proiectului pentru acel zid.

Citește și : Fauci îşi aminteşte de primele zile terifiante ale epidemiei de SIDA

Însă administraţia preşedintelui american Joe Biden a încheiat acorduri cu Mexic, Honduras şi Guatemala pentru ca aceste ţări să-şi sporească trupele prezente la graniţe.

Mexicul a desfăşurat peste 27.500 de membri ai forţelor sale armate la frontierele sale de nord şi de sud, pentru a face faţă acestor valuri de migranţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda

Ivan Corșunov a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial Studențesc desfășurat în Olanda Sportivul Ivan Corșunov a obținut medalia de aur la Campionatul Mondial...

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară

Cutremur de 4,9 pe scara Richter, în Grecia. S-a resimțit și într-o zonă turistică populară Un cutremur cu magnitudinea de 4,9 pe scara Richter a...

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.