
O cățelușă care a fugit de acasă în ajunul Crăciunului, speriată de zgomotul petardelor, a fosât recuperată de stăpânii ei din Hunedoara după aproape o lună și jumătate.
Potrivit IPJ Hunedoara, cățelușa a fost pierdută în 24 decembrie 2024 pe raza municipiului Hunedoara, iar întrucât nu era microcipată, procesul de identificare a fost îngreunat, potrivit stiripesurse.
Citește și: Rusia nu vede niciun pas pozitiv din partea SUA în privinţa dezarmării
Conform stăpânilor, Lassie a fugit de acasă în 24 decembrie 2024, speriată de zgomotul unor petarde, iar de atunci familia ei, din care fac parte și doi copii, nu a încetat să o caute, sperând că, într-o bună zi, prietena lor blănoasă va reveni acasă.
După mai bine de o lună și jumătate și 20 de kilometri parcurși, cățelușa a ajuns în Deva, fiind preluată chiar din fața IPJ Hunedoara și introdusă într-un adăpost autorizat. Familia care a pierdut cățelușa a reușit să o recupereze luni, după ce imaginea acesteia a fost distribuită pe pagina oficială de Facebook a Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
„Acest caz subliniază încă o dată importanța microcipării câinilor, un proces esențial pentru identificarea rapidă a animalelor pierdute și pentru prevenirea abandonului. Conform legislației în vigoare, toți deținătorii de câini au obligația de a-i microcipa și înregistra în Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân (RECS), măsură care poate face diferența între o reîntâlnire rapidă și zile întregi de căutări”, arată polițiștii.
Citește și: Crește numărul divorțurilor. Ce spun experții în problemele de cuplu și relaționare
This post was last modified on 15/02/2025 12:46 12:46