X

O celebră actriţă americană a rămas fără bijuteriile cu care venise la Cannes! Hoţii i-au spart camera de hotel!

Bijuterii au fost furate din camera de hotel a actriţei de la Hollywood Jodie Turner-Smith, care se află la Cannes cu ocazia Festivalului de Film, au declarat luni surse din cadrul poliţiei judiciare din Nisa, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Ancheta este în desfăşurare”, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, confirmând o informaţie apărută în cotidianul francez Nice-Matin şi în revista de specialitate The Hollywood Reporter.

Citeşte şi: Epidemiile GEMENE din Haiti, violența și coronavirusul, deschid ‘faza critică’ după asasinarea președintelui

Nu este imediat clar dacă bijuteriile erau ale actriţei sau dacă i-au fost împrumutate de un brand, practică obişnuită în timpul Festivalului de Film de la Cannes.

Bijuteriile au fost furate “vineri din camera de hotel a actriţei”, care a anunţat poliţia în cursul aceleiaşi zile, a precizat sursa citată, subliniind în acelaşi timp că valoarea bijuteriilor nu ajunge la zeci de mii de euro, aşa cum s-a menţionat iniţial în presă, şi nu reprezintă “o sumă mare”.

“Nicio pistă nu este exclusă, nu putem spune nimic pentru moment”, a adăugat aceeaşi sursă.

Citește și: Partidul lui Maia Sandu a câștigat categoric alegerile din Republica Moldova

Jodie Turner-Smith, care a debutat în serialul american cu accente fantastice “True Blood”, s-a făcut remarcată în filmul regizoarei american Melina Matsoukas “Queen & Slim” (2019), o poveste de dragoste şi o meditaţie asupra rasismului şi a brutalităţii poliţieneşti.

De naţionalitate britanică, actriţa a crescut într-o familie de origine jamaicană, mai întâi în Marea Britanie şi apoi în Statele Unite. Ea este invitată anul acesta la Cannes la dezbaterile dedicate locului femeilor şi minorităţilor în cinematografie, “Women in Motion”.

Tags: bijuteriiCannesHollywoodhotelhotiJodie Turner-Smith
Categorii: Externe